VIDEO Cutremur puternic în Thailanda şi Myanmar. Imagini cu o clădire de 30 de etaje în momentul în care se prăbuşeşte

Un important spital din Naypyidaw, capitala Myanmarului, tratează "numeroase victime", după puternicul cutremur cu magnitudinea de 7,7 care a lovit vineri centrul ţării, în timp ce în capitala Thailandei, Bangkok, o clădire cu 30 de etaje aflată în construcţie s-a prăbuşit, un om pierzându-şi viaţa şi 43 de muncitori fiind daţi dispăruţi, informează AFP.
AGERPRES - vin, 28 mart. 2025, 11:27
VIDEO Cutremur puternic în Thailanda şi Myanmar. Imagini cu o clădire de 30 de etaje în momentul în care se prăbuşeşte

La Naypyidaw, răniţii sunt trataţi într-un perimetru situat în afara unităţii de primiri urgenţă, potrivit AFP.

Surse umanitare de la faţa locului au declarat pentru EFE că multe clădiri s-au prăbuşit în Mandalay, în timp ce un lăcaş de cult s-a prăbuşit în oraşul Taungoo şi 20 de copii au fost prinşi sub dărâmături, scrie Agerpres.

Reuters scrie că cel puţin trei oameni au murit în această ţară după ce o moschee s-a prăbuşit parţial.

„Ne spuneam rugăciunile când a început să se zguduie … Trei oameni au murit pe loc”, a declarat una dintre persoanele care au vorbit cu Reuters din oraşul Taungoo din regiunea Bago.

În oraşul Sagaing, un pod s-a prăbuşit complet, potrivit aceleiaşi surse.

Junta militară din Myanmar a declarat stare de urgenţă în şase regiuni şi a cerut ajutor internaţional.

În Bangkok, cutremurul a provocat daune la numeroase clădiri înalte, dar numărul clădirilor afectate nu este cunoscut, potrivit guvernatorului Chadchart Sittipunt, care a transmis populaţiei să fie prudentă.

Oamenii au fugit panicaţi pe stradă, mulţi dintre ei fiind turişti, în halate şi costume de baie, iar apa dintr-o piscină aflată la înălţime dintr-un hotel de lux a dat pe dinafară şi curgea în cascade.

Dinspre autorităţi, informaţiile sunt contradictorii. Iniţial, Reuters a difuzat informaţia că premierul thailandez Paetongtarn Shinawatra a declarat stare de urgenţă în capitala Bangkok, după prăbuşirea clădirii de 30 de etaje, pentru ca ulterior să transmită, citându-l pe vicepremierul thailandez Anutin Charnvirakul, că, deşi situaţia din Bangkok rămâne serioasă, nu a fost declarată stare de urgenţă în capitala thailandeză.

Ulterior, primăria metropolei thailandeze a anunţat că Bangkok a fost declarat zonă de dezastru şi că guvernatorul Bangkokului a fost însărcinat cu coordonarea răspunsului la dezastru.

Zguduiturile puternice resimţite în jurul orei locale 13:30 (06:30 GMT) au provocat prăbuşirea acestei clădiri situate în nordul oraşului.

Toate liniile de metrou şi de tren uşor au fost suspendate temporar, potrivit EFE.

Departamentul pentru aviaţie civilă a anunţat că toate zborurile dinspre şi spre Bangkok operează normal.

Cutremurul a fost resimţit şi în câteva oraşe din Laosul vecin, îndeosebi în nordul şi centrul ţării, precum şi în capitala Vientiane, potrivit Xinhua, care adaugă că, până în prezent, în această ţară nu au fost raportate victime. Autorităţile laoţiene au avertizat populaţia să rămână vigilentă şi să se pregătească pentru potenţiale replici.

Locuitorii din capitala Vietnamului, Hanoi, Ho Chi Minh şi alte câteva zone, în special cei care locuiesc în clădiri înalte, au simţit vineri zgâlţâituri uşoare de la cutremurul din Myanmar, a informat Agenţia de ştiri din Vietnam (VNA).

Oameni din câteva districte din Hanoi au spus că au simţit vibraţii timp de aproximativ 3-5 minute, a informat presa locală.

În Ho Chi Minh, oamenii din clădirile înalte au declarat că apartamentele lor s-au zgâlţâit o vreme şi au fost nevoiţi să fugă afară, a relatat ziarul local Tuoi Tre (Tineretul).

India s-a declarat gata să ofere „orice asistenţă cu putinţă” Myanmarului şi Thailandei, a declarat vineri premierul Narendra Modi.

„India este pregătită să ofere orice asistenţă cu putinţă. Cu privire la acest subiect, am cerut autorităţilor noastre să fie disponibile”, a scris Modi pe reţeaua de socializare X, care a invitat la rugăciuni pentru „siguranţa şi sănătatea tuturor”.

Te-ar mai putea interesa și
Raiffeisen Bank a ajutat până acum 14 companii românești să se extindă pe plan internațional prin programul MoonShotX. Numai la cea de-a doua ediție 9 companii românești au intrat în proces de extindere internațională
Raiffeisen Bank a ajutat până acum 14 companii românești să se extindă pe plan internațional prin programul MoonShotX. ...
După cea de-a doua ediție a MoonShotX, organizat de Raiffeisen Bank România și InnovX, 9 companii au trecut deja la acțiuni concrete de internaționlizare. Piețele noi pe care au intrat......
FOTO Un nou mare parc în București. Studiul de fezabilitate pentru cel mai important proiect verde din Prelungirea Ghencea, aproape de finalizare
FOTO Un nou mare parc în București. Studiul de fezabilitate pentru cel mai important proiect verde din Prelungirea Ghencea, ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat marți că este aproape de finalizare studiul de fezabilitate pentru Parcul de la Sere, ...
Vânzări rezidențiale cu AI-ul. eVoost AI, o companie de inteligență artificială din Abu Dhabi, intră pe piața locală și vinde apartamente Hercesa
Vânzări rezidențiale cu AI-ul. eVoost AI, o companie de inteligență artificială din Abu Dhabi, intră pe piața locală ...
eVoost AI, compania de inteligență artificială din Abu Dhabi care administrează proiecte rezidențiale de peste 3,5 miliarde ...
Restricţiile impuse de Polonia şi Ungaria muncitorilor emigranţi dau bătăi de cap firmelor
Restricţiile impuse de Polonia şi Ungaria muncitorilor emigranţi dau bătăi de cap firmelor
Puşi în faţa unei alegeri între a supăra mediul de afaceri sau a provoca o reacţie negativă a opiniei publice, decidenţii ...