Dacia anunţă un nou model pentru 2018. Francezii promit intrarea pe un segment superior

Trendul SUV-urilor compacte cu şapte locuri pare să fie luat în calcul şi de către Grupul Renault când vine vorba de lansarea unor noi modele. Mai mult, francezii iau în calcul eliminarea unui model actual care nu se mai înscrie în trendul european
Economica.net - mie, 13 sept. 2017, 14:42
Dacia anunţă un nou model pentru 2018. Francezii promit intrarea pe un segment superior

„Nu vom renunţa la piaţa modelelor cu şapte locuri, iar după ce ciclul de viaţă al lui Lodgy va ajunge la sfârşit, vom avea un nou model în ofertă. Nu va mai păstra acelaşi desgin deoarece segmentul monovolumelor scade, iar acelaşi lucru îl vedem şi la Renault Scenic şi vom merge către SUV-uri”, explică Marc Suss, directorul gamei global access în cadrul Grupului Renault.

Primele zvonuri cu privire la eliminarea lui Lodgy au apărut cu 1-2 ani în urmă în condiţiile în care chiar Dacia a „încălcat” strategia brandului – dacă înainte Logan MCV era şi maşină de familie cu cinci şi şapte locuri dar şi utilitară, acest model a fost înlocuit de trei maşini distincte – Lodgy, Logan MCV şi Dokker – în două versiuni, de marfă şi persoane.

Cea mai la îndemână soluţie ar fi proiectarea unui Duster mai mare care să permită suplimentarea numărului locurilor cu o a două banchetă după modelul Nissan Qashqai plus 2 din vechea generaţie sau noul Volkswagen Tiguan Allspace prezentat ieri în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt.

Spre exemplu, în gama Renault Espace, monovolumul mare al mărcii s-a transformat în crossover, trend urmat şi de Scenic, în timp ce în gama Dacia Lodgy a primit un pachet „Stepway” tocmai pentru a atrage clienţi dinspre crossovere.

Te-ar mai putea interesa și
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ce, potrivit New York Times, Donald Trump a decis să nu participe la......
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o propunere pentru şefia SRI ar fi avut şanse să întrunească ...
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că în urma promulgării Legii ANI de către preşedintele ...
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. Mă bucur şi eu când li s-au născut copiii
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că va susţine la nivel parlamentar măsuri instituţionale menite ...