Dacia crește într-o piață auto europeană care a atins un minim istoric

17 02. 2022
Dacia logo 1

Conform Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), grupul Volkswagen (173.262 unități) a rămas liderul pieței auto de pe continent, urmat de Stellantis (139.949 unități), Renault (71.349 unități), Hyundai (66.249 unități) și Toyota (57.155 unități).

Este important de remarcat că dintre grupurile fruntașe doar Hyundai și Toyota au raportat creșteri, în cazul primului aceasta fiind chiar importantă (28,7%). În condițiile păstrării acestui trend, în viitorul apropiat grupul Hyundai ar putea urca pe poziția a treia în clasament depășind Renault (-3,5%).

În acest context, în UE, statele EFTA și Marea Britanie, marca Dacia a înregistrat înmatriculări de 34.150 de unități, valoare corespunzătoare unei creșteri cu 19,1%, una dintre cele mai mari ale mărcilor de volum.

Pe lângă faptul că, în prima lună a lui 2022, Dacia a ajuns să reprezinte aproape jumătate din totalul vânzărilor grupului Renault apropiindu-se de marca principală (42.219 unități), cota de piață a mărcii românești a urcat de la 3,4% în ianuarie 2021, până la 4,2% în 2022.

Ocupând 4,2% din întreaga piață auto europeană, Dacia se plasează mai bine decât mărci precum Honda (0,7%), Mazda (1,3%), Nissan (1,9%) sau chiar Seat (2,9%), Citroen (3,2%), Fiat (3,3%) și Opel (4%).

Clasamentul european al mărcilor este unul inedit, condus de Volkswagen (85.933 unități), urmată de Toyota (64.365 unități), Peugeot (52.160 unități), Kia (47.137 unități) și BMW (46.777 unități).

Citește și:
– Mai puține mașini înmatriculate în ianuarie în Europa. România, contra curentului