Dacia a exportat 99% din maşinile produse în ianuarie

Vânzările de vehicule au scăzut în ianuarie cu 23,3% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, la 4.221 unităţi, iar livrările de autoturisme au coborât cu 21%, la 3.475 de maşini, potrivit datelor remise de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Economica.net - mie, 15 feb. 2012, 10:36
Dacia a exportat 99% din maşinile produse în ianuarie

În topul celor mai vândute autoturisme Dacia se clasează pe prima poziţie, cu 887 unităţi vândute (25% din total), urmată de Volkswagen (478 unităţi), Skoda (325 unităţi), Ford (222 unităţi) şi Renault (217 unităţi).

În funcţie de modele, Dacia Logan rămâne cel mai vândut, urmat de Duster, Skoda Octavia, Volkswagen Golf şi Logan MCV.

Producţia de vehicule a înregistrat o creştere de 4,6%, la 25.928 unităţi, cu +4,4% la autoturisme (24.747 unităţi) şi +9,1% la vehiculele comerciale, acestea din urmă pe un volum total de 1.181 unităţi.

„În condiţiile unei cereri interne extrem de reduse, este de remarcat faptul că peste 99% din producţie a fost exportată”, se arată într-un comunicat al APIA.

Astfel, exporturile au înregistrat un avans de 6,5 % faţă de ianuarie 2011, de la 24 257 unităţi la 25.832 vehicule, din care 24.666 au fost autoturisme (+4,9%) şi 1.166 vehicule comerciale (+56.7%).

Cel mai căutat model la export în ianuarie a fost Dacia Duster (12.116 unităţi), urmat de Sandero (6.699 unităţi) şi Logan MCV (3.005 unităţi).

Pe de altă parte, importurile au scăzut cu 19%, de la 4.011 unităţi la 3.250 autovehicule, din care 2.588 au fost autoturisme (-22,5%) şi 621 vehicule comerciale (+2,8%).

În luna ianuarie a anului trecut vânzările totale de pe piaţa auto au totalizat 5.506 unităţi, din care 4.399 au fost autoturisme.

Piaţa vehiculelor comerciale s-a diminuat cu 32,3% faţă de prima lună a anului trecut, de la 1.041 la 705 unităţi.

APIA arată că piaţa auto va fi influenţată în acest an, în mod pozitiv, de introducerea deductibilităţii TVA într-un procent de 50%, precum şi de eventualitatea reluării Programului Rabla.

Ca impact negativ, asociaţia are în vedere reducerea taxei de poluare pentru autovehiculele cu norme de poluare inferioare Euro 4.

„De asemenea, influenţe importante (pozitive sau negative) pot apare ca urmare a situaţiei economice generale, la nivel european şi/sau autohton. Ca urmare, sunt condiţii, dar şi incertitudini ca livrările să înregistreze uşoare creşteri faţă de volumele din 2011”, se arată în comunicatul APIA.

Te-ar mai putea interesa și
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai multe ore
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai ...
O demonstrație organizată sâmbătă în Austria a blocat una dintre principalele autostrăzi ale Europei. Ruta vitală, care leagă direct Germania de Italia prin pasul Brenner, a fost închisă......
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei persoane au fost ucise
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei ...
Armata americană a anunţat că a lovit vineri o ambarcaţiune suspectată de trafic de droguri în Pacificul de Est, omorând ...
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară împânzește treptat fostul combinat
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară ...
Lucrările la rețeaua de cale ferată industrială din cadrul fostului combinat Oțelu Roșu se apropie de finalizare, potrivit ...
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină liberul schimb și concurența loială
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină ...
China a avertizat Uniunea Europeană împotriva impunerii de noi restricţii comerciale în urma unei discuţii interne a ...