Daimler a vândut o participaţie de 7,5% la EADS, pentru 1,66 miliarde euro

Daimler a vândut joi jumătate din participaţia deţinută la EADS, respectiv 7,5% din acţiunile grupului aeronautic, pentru 1,66 miliarde de euro, în cadrul strategiei de concentrare pe construcţia de automobile şi camioane, transmite Bloomberg.
Economica.net - J, 06 dec. 2012, 16:44
Daimler a vândut o participaţie de 7,5% la EADS, pentru 1,66 miliarde euro

Vânzarea, efectuată la preţul de închidere al acţiunilor EADS înregistrat miercuri, de 27,23 euro pe unitate, a fost suprasubscrisă de mai multe ori, se arată într-un comunicat al Daimler.

Vânzarea acţiunilor EADS de către Daimler face parte dintr-un plan de modificare a structurii acţionariatului EADS, compania mamă a Airbus.

Germania va avea ca şi Franţa o deţinere de 12% la EADS, schimbările urmând să elimine dreptul de veto al guvernelor asupra deciziilor de afaceri ale grupului. Acordul eliberează Daimler de obligaţia de a reprezenta statul german în conducerea EADS.

Daimler, proprietarul Mercedes-Benz, va putea vinde acţiuni din participaţia rămasă de 7,5% la EADS după o perioadă de 180 de zile.

Preţul acţiunilor EADS a crescut cu 23% în ultimele 12 luni, evaluând compania la 22,5 miliarde de euro. Titlurile Daimler s-au apreciat în aceeaşi perioadă cu 9,9%, conferind grupului o capitalizare de piaţă de 40,8 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Tesla şi SpaceX au pierdut 456 de miliarde de dolari din capitalizarea bursieră după alegerile din SUA. Companiile lui Elon Musk riscă noi restricţii şi investigaţii
Tesla şi SpaceX au pierdut 456 de miliarde de dolari din capitalizarea bursieră după alegerile din SUA. Companiile lui ...
Tesla şi SpaceX, companiile controlate de Elon Musk, au pierdut împreună aproximativ 456 de miliarde de dolari din capitalizarea bursieră în cele două zile care au urmat alegerilor pentru......
Statul să aibă în calcul susţinerea unor unităţi de producţie care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei – patronatul constructorilor
Statul să aibă în calcul susţinerea unor unităţi de producţie care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei ...
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbeşte despre repornirea economiei, unităţi de producţie ...
FOTO VIDEO Șoferii români pot cumpăra RCA de la firma lui Dorian Popa. Cu cine a lansat vedeta Hâtz Insurance
FOTO VIDEO Șoferii români pot cumpăra RCA de la firma lui Dorian Popa. Cu cine a lansat vedeta Hâtz Insurance
Șoferii români vor putea cumpăra RCA de la firma lui Dorian Popa. Vedeta a lansat, împreună un specialist cu experiență ...
Un camion cu cipuri aparținând Nvidia a fost furat în California. Pagube este de 11,4 milioane de dolari
Un camion cu cipuri aparținând Nvidia a fost furat în California. Pagube este de 11,4 milioane de dolari
Un transport de cipuri informatice în valoare de 11,4 milioane de dolari al companiei Nvidia a fost furat în statul american ...