Dan Air a început să zboare de pe Aeroportul Internaţional George Enescu din Bacău

Compania aeriană Dan Air a inaugurat, luni, 20 noiembrie, baza operaţională de la Aeroportul Internaţional ''George Enescu'', urmând ca din data de 12 decembrie să opereze curse către opt rute, informează Agerpres.
AGERPRES - lun, 20 nov. 2023, 13:38
Dan Air a început să zboare de pe Aeroportul Internaţional George Enescu din Bacău

„Cred că acest început de colaborare să fie pentru lung timp. Ceea ce noi am propus şi ceea ce avem ca şi strategie de conectare cu Europa sper să fie într-un parteneriat win-win cu Dan Air”, a declarat, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Valentin Ivancea.

Prezent la conferinţa de presă, fondatorul companiei aeriene, Dan Iuhas, a declarat că parteneriatul cu Aeroportul Internaţional „George Enescu” este pe termen lung.

„Vă asigur că suntem aici pe termen lung, am venit cu această viziune”, a precizat Dan Iuhas.

Directorul general al companiei, Matt Ian David, a subliniat că rutele pe care va opera Dan Air dinspre Bacău sunt către Italia, Spania şi Marea Britanie.

„Vom relua unele dintre cursele cele mai dorite către Italia, Spania, Marea Britanie şi vizăm extinderea către alte ţări, din vara viitoare”, a precizat Matt Ian David.

Dan Air şi-a închis recent baza operaţională de la Braşov, ultima cursă operată de aici fiind pe 12 noiembrie.

Decizia companiei de a renunţa la operaţiunile de pe Aeroportul din Braşov vine în contextul în care, pe data de 30 octombrie 2023, reprezentanţii aeroportului din Braşov au comunicat că extinderea programului de funcţionare de la 12 ore, la 16 ore, se va face abia din data de 15 ianuarie 2024.

Programul restrâns, lipsa dotărilor corespunzătoare ale aeroportului, esenţiale pentru efectuarea zborurilor pe timp de iarnă şi lipsa de facilităţi oferite companiilor aeriene – sunt motivele care au determinat compania românească Dan Air să îşi mute cursele pe Aeroportul Internaţional George Enescu Bacău.

Din 13 noiembrie, compania a început să opereze pe Aeroportul Internaţional „George Enescu” Bacău urmând ca baza să fie deschisă către toate cele opt rute din 12 decembrie.

Te-ar mai putea interesa și
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
În lipsa unei piețe a asigurărilor de artă, muzeele și organizatorii de expoziții din România au trei opțiuni: să apeleze la asigurători străini, cu costuri ridicate, să organizeze......
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford continuă extinderea portofoliului comercial pentru SUV-ul compact Puma, cel mai bine vândut model al mărcii pe piața ...
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
Circa 30.000 de porci au murit ori au fost sacrificaţi în ultimele săptămâni în Serbia, după apariţia a numeroase ...
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al Parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul ...