Dan Air pleacă de pe Aeroportul Bacău și își mută toate operațiunile pe Aeroportul Otopeni

Compania aeriană Dan Air, aflată în dificultate și care și-a cerut insolvența, a anunțat astăzi că își mută toate operațiunile de pe Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București.
Cristian Negrei - mie, 04 nov. 2026, 17:12
Dan Air pleacă de pe Aeroportul Bacău și își mută toate operațiunile pe Aeroportul Otopeni

Decizia companiei vine după ce conducerea executivă a Aeroportului Bacău a cerut deschiderea insolvenței împotriva Dan Air și a condiționat serviciile de handling de plăți suplimentare. Dan Air mulțumește Consiliului Județean Bacău pentru sprijin și spune că rămâne deschisă revenirii la Bacău.

Transportatorul aerian menționează că decizia de plecare a fost determinată de pierderea încrederii în conducerea executivă a Aeroportului Bacău, condusă de directorul general Radu Bezniuc.

La 29 octombrie 2026, Aeroportul Bacău a depus la Tribunalul Ilfov o cerere de deschidere a procedurii insolvenței împotriva Dan Air.

Potrivit operatorului aerian, cererea a fost formulată deși, potrivit propriului comunicat al aeroportului, peste 83% din restanțe aveau o vechime de cel mult 33 de zile, iar legea prezumă insolvența doar pentru datoriile neachitate la 60 de zile. La momentul respectiv, Dan Air susține că plătise deja 100.000 de lei, negocia o eșalonare similară celei convenite și respectate în 2025 și formulase, din 22 octombrie, propria cerere de reorganizare, aflată sub protecția instanței.

Ulterior, conducerea aeroportului a condiționat continuarea serviciilor de handling de noi plăți, într-un moment în care dificultățile temporare ale DAN AIR sunt cauzate exclusiv de blocarea, de către procesatorul de plăți Netopia, a peste 900.000 de euro plătiți de pasageri, se menționează în comunicat.

Compania mai precizează că pentru ea continuitatea zborurilor este esențială și că nu poate accepta ca acestea nu poate fi puse în pericol de riscul reținerii aeronavelor la sol pentru datorii cu o scadență recentă, mai ales că societetea „și-a îndeplinit întotdeauna obligațiile și, din Noiembrie 2023, de când Bacăul este bază operațională, a contribuit decisiv la dezvoltarea conectivității aeriene a județului și a Moldovei.”

Dan Air mulțumește Consiliului Județean Bacău și președintelui instituției, despre care susține că au avut o atitudine de susținere și care au adoptat poziția potrivit căreia recuperarea creanțelor și menținerea zborurilor nu sunt obiective contradictorii.

Compania aeriană spune că își dorește să revină la Bacău însă cu condiția schimbării conducerii executive a Aeroportului.

„Am construit împreună cu bacăuanii o bază și o rețea de zboruri de care suntem mândri însă trebuie să plecăm temporar cu regret, întrucât nu putem opera dintr-un aeroport a cărui conducere cere insolvența singurului său operator cu bază pe aeroportul din Bacău.

Lipsa de încredere și temerea creată ca urmare a amenințărilor și presiunilor exercitate de directorul general al regiei nu pot fi baza unei cooperări sănătoase dintre părți. Mulțumim Consiliului Județean pentru sprijin și ne vom întoarce la Bacău imediat ce vom avea un partener de încredere”, a declarta Matt Ian David, administratorul Dan Air.

 

Informații pentru pasageri

Zborurile Dan Air programate de pe și către Bacău vor fi operate de pe și către Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București. Pasagerii afectați vor fi contactați de DAN AIR la datele de contact din rezervare. Aceștia pot opta pentru zborul corespunzător din București sau pentru rambursarea integrală a biletului, potrivit Regulamentului (CE) nr. 261/2004.

Pentru orice întrebări, pasagerii pot contacta echipa DAN AIR la [email protected]. Rezervările noi se pot face în continuare pe www.danair.aero, cu plata prin transfer bancar, conform instrucțiunilor publicate pe site.

 

Te-ar mai putea interesa și
Alegerile din SUA: Cum reacționează investitorii români
Alegerile din SUA: Cum reacționează investitorii români
Victoria Partidului Democrat la alegerile intermediare din Statele Unite ale Americii de marți, care îi conferă controlul ambelor camere ale Congresului, va complica guvernarea și va......
Vânzarea afacerii de familie, rețeta succesului post-tranzacție și rolul fondatorului
Vânzarea afacerii de familie, rețeta succesului post-tranzacție și rolul fondatorului
Pentru mulți antreprenori, momentul semnării unei tranzacții de vânzare reprezintă finalul unui proces lung și complex. ...
Penny mai deschide patru magazine în Români
Penny mai deschide patru magazine în Români
Discounterul german Penny continuă extinderea rețelei și deschide patru magazine noi. Rețeaua ajunge la 478 de unități.
Germania – Înmatriculările de maşini noi Tesla în au crescut cu aproape 300% în octombrie
Germania – Înmatriculările de maşini noi Tesla în au crescut cu aproape 300% în octombrie
Înmatriculările de maşini noi Tesla în Germania au crescut cu aproape 300% în octombrie, arată datele publicate miercuri ...