Dan Pîrșan (APCE): România produce energie puţină şi scumpă. Prosumatorii furnizează peste 20% din consumul casnic din România

România produce energie puţină şi scumpă, iar prosumatorii, prin excedent, furnizează peste 20% din consumul casnic din ţară, a declarat, marţi, la o conferinţă de specialitate, preşedintele Asociaţiei Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie (APCE), Dan Pîrşan.
AGERPRES - mar, 28 oct. 2025, 17:23
Dan Pîrșan (APCE): România produce energie puţină şi scumpă. Prosumatorii furnizează peste 20% din consumul casnic din România

„Ceea ce nu se spune este că România produce energie puţină şi scumpă. Şi alt lucru care nu se spune e că noi (prosumatorii, n.r.), prin excedent, furnizăm peste 20% din consumul casnic din România (…) Foarte mulţi prosumatori se vor refugia în stocare, iar sfatul nostru este să se refugieze în stocare. Şi vreau să dau un exemplu… Distribuţie Oltenia (…) a făcut un proiect-pilot, cu baterie de 200 sau 500 de megawaţi/oră, nu ştiu exact, care să înmagazineze exact energia prosumatorilor în zone în care reţelele nu sunt capabile să aibă supratensiuni. Deci, iată că se poate chiar dacă vine foarte târziu. Cuvântul stocare e pe buzele tuturor politicienilor, dar realitatea este că stocarea se întâmplă la prosumatori, iar în momentul când prosumatorii vor avea o stocare suficientă, pur şi simplu vor ieşi de sub radar, iar furnizorii, distribuitorii şi producătorii de energie ştiu asta. Noua lege a prosumatorului pe care noi cerut-o şi pe care am aplaudat-o, fiind la ora actuală la domnul preşedinte (Nicuşor Dan, n.r.) pentru a trece mai departe spre Monitorul Oficial, pune pune bazele comunităţilor de energie şi reprezintă iarăşi o provocare pentru România”, a menţionat Pîrşan, citat de Agerpres.

Reprezentantul asociaţiei de profil a punctat că numărul prosumatorilor, la nivel naţional, va ajunge „într-un interval scurt” la 300.000.

„Comunităţile de energie vor fi despre oameni puternici şi despre comunităţi care îşi vor lua energia în mâinile lor. România, din nefericire, vrea să păstreze un oarecare monopol pe zona producţiei de energie, producând în jur de 70% din energia actuală prin producătorii cunoscuţi. Eu spun că, în zece ani de zile, vom vorbi altfel despre energie. Energia va fi descentralizată şi se va produce foarte mult la nivel local (…) Tehnologia nu o putem opri la graniţă, iar peste doi vor veni bateriile ieftine cu sodiu. Numărul prosumatorilor va ajunge la 300.000 într-un interval scurt de timp şi vor avea o voce. Au deja o voce şi orice derapaj care se va face legislativ sau la nivel de reglementare, la nivel de ANRE, noi îl vom taxa foarte serios”, a spus preşedintele APCE.

Tranziţia energetică, riscul de blackout sau necesarul de investiţii în domeniu au fost pe lista subiectelor discutate în cadrul celei de-a XIV-a ediţii a conferinţei Energy Forum, intitulată „România, de la independenţă energetică la blackout”, organizată marţi de trustul DC Media Group.

Te-ar mai putea interesa și
Părinții au început mai devreme cumpărăturile pentru școală. Una din 10 comenzi e achitată în rate
Părinții au început mai devreme cumpărăturile pentru școală. Una din 10 comenzi e achitată în rate
Pregătirile pentru noul an școlar au început mai devreme, iar ritmul cumpărăturilor crește pe măsură ce se apropie prima zi de școală, potrivit unui comunicat al eMAG. În primele 20 de......
Poliţia vrea să cumpere 736 de maşini. Câţi bani vrea să dea pe „autovehicule pentru munca operativă”
Poliţia vrea să cumpere 736 de maşini. Câţi bani vrea să dea pe „autovehicule pentru munca operativă”
Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă pe SEAP licitaţie în vederea achiziţionării a până la 736 de autovehicule ...
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Azi se deschide circulația pe tronsonul Adjud – Bacău
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Azi se deschide circulația pe tronsonul Adjud – Bacău
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va deschide luni, la ora 16:00, circulația pe încă ...
Profitul Sphera Franchise Group, operatorul lanțurilor KFC, Pizza Hut și Taco Bell, a scăzut cu peste 22% în primul semestru al anului. Vânzările au crescut ușor
Profitul Sphera Franchise Group, operatorul lanțurilor KFC, Pizza Hut și Taco Bell, a scăzut cu peste 22% în primul semestru ...
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup din industria de food service din România, cu KFC și Pizza Hut în portofoliu, ...