Şeful ASF a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Economica.net
04 03. 2014
w560xh316_dan_radu_rusanu_59771000

Curtea de Apel Bucureşti a decis, marţi, arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui ASF Dan Radu Ruşanu. Decizia este definitivă.

Magistraţii CAB au admis recursul procurorilor anticorupţie la decizia Tribunalului Bucureşti care au respins pe 26 februarie propunerea DNA de arestare preventivă a preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Dan Radu Ruşanu.

Acesta va trebui să se prezinte în arestul Poliţiei, termen de la care vor curge cele 30 de zile de arest preventiv stabilite de judecători.

Decizia CAB este definitivă.

Preşedintele ASF, Dan-Radu Ruşanu, a fost reţinut, pe 25 februarie, în dosarul Carpatica Asig-ASF, după ce procurorii DNA au extins urmărirea penală în cazul său, pentru favorizare a infractorului şi influenţare a declaraţiilor.

În săptămâna anterioară reţinerii, procurorii DNA au început urmărirea penală a lui Dan Radu Ruşanu, în acest dosar, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu. Acesta a fost suspectat că a întocmit şi a avizat proiectul OUG privind ASF şi ar fi acceptat „protejarea frauduloasă” a intereselor SC Carpatica.

‘Din ordonanţa de extindere a urmăririi penale a rezultat că există date şi indicii rezonabile, conform cărora, pentru perpetuarea situaţiei de favorizare a SC Carpatica Asig SA şi urmărind impunerea în cadrul consiliului ASF a anumitor persoane, dar şi întărirea propriei puteri decizionale, Dan Radu Ruşanu a efectuat demersuri pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă de către Guvernul României, care să dea caracter normativ şi obligatoriu intereselor sale personale şi de grup. Astfel, potrivit probelor administrate până în prezent, a rezultat că suspectul Ruşanu a întocmit, în fapt, proiectul ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG 93/2013 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, precum şi pentru modificarea Legii 136/1995, privind asigurările şi reasigurările în România şi a avizat, în calitate de preşedinte al ASF, proiectul de lege, care a fost ulterior adoptat în şedinţa de guvern din 16.10.2013 şi publicat în Monitorul Oficial al României în 18.10.2013’, declară DNA.

Procurorii susţin că, pentru atingerea intereselor personale, Dan Radu Ruşanu, în complicitate cu iniţiatorul de drept al proiectului de lege, s-a prevalat de angajamentele legislative şi instituţionale pe care ASF şi le-a asumat cu Fondul Monetar Internaţional şi cu reprezentanţii Comisiei Europene, pentru introducerea unor modificări în proiectul de ordonanţă de urgenţă, care au constat în interpretarea subiectivă şi părtinitoare privind cerinţele legate de calificările profesionale minime pe care trebuiau să le aibă membrii Consiliului.

‘Astfel, cunoscând faptul că Daniel Tudor, la acea dată vicepreşedintele sectorului de supraveghere a asigurărilor, nu îşi echivalase studiile efectuate în afara ţării, a impus şi a obţinut modificarea legislaţiei, în sensul introducerii, ca şi condiţie, pentru a ocupa funcţia de membru al Consiliului ASF, experienţa profesională în domeniul financiar a instituţiilor de credit şi/sau a instituţiilor financiare nebancare de minimum 9 ani de la data absolvirii studiilor. O altă prevedere a cărei reglementare a obţinut-o în cadrul şedinţei de guvern din 16.10.2013 a constituit-o concentrarea, sub autoritatea exclusivă a preşedintelui ASF, a deciziei de declanşare sau nu a unor controale la societăţile de asigurări, inopinate, îngrădind astfel atribuţiile vicepreşedinţilor sectoarelor supravegheate, care se presupune că aveau competenţele să decidă oportunitatea instituirii unor astfel de controale’, mai precizează DNA.

Sursa citată menţionează că, în acest mod, Dan Radu Ruşanu a urmărit şi a obţinut foloase necuvenite, prin încălcarea normelor de drept, aducând vătămări, atât instituţiei ASF, care, ca organism administrativ autonom de specialitate, trebuie să funcţioneze, guvernat de principiul transparenţei instituţionale, cât şi lui Daniel Tudor.