Dan Şova: Voi solicita Corpului de control al Guvernului să verifice contractele de deszăpezire din ianuarie

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova, a declarat că va cere Corpului de Control al Guvernului să facă un control pe contractele de deszăpezire încheiate în luna ianuarie 2014.
Economica.net - J, 06 feb. 2014, 04:48
Dan Şova: Voi solicita Corpului de control al Guvernului să verifice contractele de deszăpezire din ianuarie

‘Voi solicita, până vineri, Corpului de Control al Guvernului să facă un control general pe contractele încheiate în luna ianuarie’, a spus Şova, miercuri seară, la România TV.

Acesta a precizat că va verifica şi informaţia apărută în presă legată de un contract de 6 milioane de deszăpezire în judeţul Arad şi, în cazul în care va constata că informaţia este adevărată ‘un om va fi dat afară’.

‘ Eu mâine voi verifica această informaţie. Dacă este adevărată, până la ora 10,00 mâine dimineaţă (joi n.r) veţi avea un om dat afară de la CNADNR şi dat pe mâna Parchetului. Verific cu documente informaţia şi dacă se confirmă, veţi avea un om dat afară’, a precizat Şova.

Ministrul a menţionat, totodată, că sumele prevăzute pentru contractele de deszăpezire la CNADNR sunt doar ‘bugete contabile’ şi nu sunt bani plătiţi.

‘Este pentru prima oară în existenţa CNADNR când se ia o decizie foarte clară de transparenţă’, privind contractele, a arătat Şova.

Anul acesta s-a acţionat la deszăpezire de trei ori mai repede faţă de ceilalţi ani, a declarat miercuri seară, la România TV, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova

‘Acum s-a acţionat de trei ori mai repede decât în toţi ceilalţi ani, pe Cod portocaliu’, a spus Şova, subliniind că ‘a redus din start’ cu 35 la sută costurile de deszăpezire.

De asemenea, ministrul a afirmat că în iarna 2012/2013 acţiunea de deszăpezire la nivel naţional a costat 27 de milioane de euro, faţă de 45 de milioane în 2011/2012, a declarat, miercuri seară, la postul RTV, ministrul pentru mari proiecte, Dan Şova.

‘Anul trecut, sumele totale pe deszăpezire, pe patru luni de iarnă, totalul plătit la nivel naţional firmelor de deszăpezire, a fost de 27 milioane de euro. În iarna 2012/2013, preţul mediu de deszăpezire a fost de 390 de euro pe kilometru. În 2011/2012, deszăpezirea a costat 45 de milioane de euro’, a explicat Şova.

El a precizat, pe de altă parte, că în ianuarie 2014 nu au fost încheiate contracte de deszăpezire, ci doar pentru închirierea de utilaje.

‘În ianuarie s-au încheiat numai contracte de închiriere de utilaje. Din cauza Codurilor portocalii şi roşii, CNADNR a trebuit să închirieze nişte utilaje de la firme private, în valoare de 70.000 de euro’, a explicat Dan Şova

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Muncii: Unele grile din proiectul legii salarizării nu sunt aşezate corect. Le vom corecta
Ministrul Muncii: Unele grile din proiectul legii salarizării nu sunt aşezate corect. Le vom corecta
Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, afirmă că primele consultări privind noua lege a salarizării unitare au scos la iveală probleme reale în proiectul aflat în dezbatere, inclusiv grile care......
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit ...
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...