Dan Suciu, despre POSDRU: Dacă am fi avut mai multe fonduri, am fi avut ce întrerupe

Ponderea rambursărilor de bani europeni întrerupte în cadrul POSDRU nu este spectaculoasă iar Ministerul Muncii şi Ministerul Afacerilor Europene au oferit garanţii că toate neregulile constatate vor fi remediate până la sfârşitul lunii martie, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
Economica.net - mar, 21 feb. 2012, 12:18
Dan Suciu, despre POSDRU: Dacă am fi avut mai multe fonduri, am fi avut ce întrerupe

El a arătat că efectul întreruperii rambursărilor de la Comisia Europeană, pe Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) este ”absolut zero”, dacă măsura va dura doar până la finalul lunii martie.

„Dacă întreruperea este până la sfârşitul lunii martie, efectul este absolut zero pentru că plăţile celor care desfăşoară şi derulează aceste programe se fac. Dacă perioada va fi atât de scurtă, de trei săptămâni, nu este absolut nicio problemă, din nicio perspectivă, nici pentru cei care derulează, cu atât mai puţin pentru economie. Ponderea lor nu este spectaculoasă, din păcate. Măcar dacă am fi avut mai multe fonduri, să avem ce întrerupe cu adevărat. Aici e altă problemă. Am primit garanţii de la Ministerul Muncii şi Ministerul Afacerilor Europene că lucrurile pot fi controlate până la sfârşitul lunii martie”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Potrivit acestuia, o delegaţie de la Direcţia Generală a Comisiei Europene DG Implemented va fi în România în perioada 29 februarie – 2 martie şi va analiza situaţia în ceea ce priveşte POSDRU.

„Va analiza de ce recomandările făcute iniţial nu au fost implementate. Sunt chestiuni de management care trebuie corectate la acest program, pe care trebuie să le gestioneze şi să le recunoască drept funcţionale autoritatea română de audit. Această autoritate va trimite la Bruxelles rezultatul acestei analize. (…) MAEur şi Guvernul speră că situaţia va fi remediată până la sfârşitul lunii martie, având în vedere că sunt chestiuni de management, că nu sunt neapărat chestiuni care ţin de structură şi de plăţi făcute greşit”, a mai spus Dan Suciu.

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a informat, marţi, în şedinţa de guvern, că luni seara Comisia Europeană a transmis României o scrisoare prin care se anunţă oficial întreruperea rambursărilor europene către statul român, în cadrul POSDRU.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina afirmă că a avariat trei platforme petroliere ruseşti în Marea Caspică. Toate sunt ale Lukoil
Ucraina afirmă că a avariat trei platforme petroliere ruseşti în Marea Caspică. Toate sunt ale Lukoil
Armata ucraineană a efectuat atacuri în Marea Caspică, avariind trei platforme petroliere ruseşti, a raportat duminică Statul Major General din Kiev pe Telegram, relatează dpa, citată de......
Israel bombardează presupuse poziții Hezbollah din Liban
Israel bombardează presupuse poziții Hezbollah din Liban
Armata israeliană a lansat duminică zeci de bombardamente în sudul Libanului, vizând presupuse infrastructuri militare ...
Comandantul suprem al forţelor aliate din Europa susține că statele NATO poartă discuţii „constructive” privind Groenlanda
Comandantul suprem al forţelor aliate din Europa susține că statele NATO poartă discuţii „constructive” privind ...
Comandantul suprem al forţelor aliate din Europa, americanul Alexus Grynkewich declară că țările membre NATO poartă ...
Instituţiile şi autorităţile publice aveau în noiembrie 1,2 milioane de angajați, cu 290 mai puţini decât în octombrie
Instituţiile şi autorităţile publice aveau în noiembrie 1,2 milioane de angajați, cu 290 mai puţini decât în octombrie
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în noiembrie 2025, de 1.280.562, ...