Dan Voiculescu: Interdicţia cumulului pensiei cu salariul trebuie eliminată

Interdicţia cumulului pensiei cu salariul în sistemul public reprezintă una dintre cele mai nocive nedreptăţi comise de regimul Traian Băsescu, scrie, duminică, într-o postare pe blogul personal, Dan Voiculescu, citat de Agerpres.
Economica.net - D, 23 sept. 2012, 14:24
Dan Voiculescu: Interdicţia cumulului pensiei cu salariul trebuie eliminată

Preşedintele fondator al PC consideră că această decizie, care a lovit, în general, în specialiştii de valoare din toate domeniile (educaţie, sănătate, armată etc.) şi, în particular, în reperele culturii româneşti, constituie o încălcare flagrantă a dreptului la muncă şi o îngrădire a unui drept financiar, câştigat ireversibil prin cotizarea la bugetul asigurărilor sociale de stat şi îndeplinirea vârstei legale de pensionare. 

„Exercitându-mi atribuţiile de senator, am combătut această decizie în anii 2010 şi 2011 prin repetate intervenţii legislative. (În septembrie 2010, cu sprijinul colegilor de la PSD şi PNL, am reuşit chiar eliminarea interdicţiei în Comisiile pentru buget şi muncă, însă plenul Camerei Deputaţilor, controlat atunci de majoritatea PDL, a respins hotărârea celor două comisii). (…) Cred, în continuare, că această interdicţie trebuie eliminată cât mai rapid pentru a repara o gravă nedreptate comisă de regimul Băsescu. Consider că dreptul la muncă nu trebuie interzis celor care îndeplinesc toate criteriile de experienţă şi competenţă”, scrie Dan Voiculescu. 

El se declară convins că, spre exemplu, „locul marilor actori români rămâne pe scenă, iar performanţa artistică se măsoară în talent şi profesionalism, nu în limite de vârstă şi în puncte de pensie”. 

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Sectorului 2 va restaura Casa „Gheorghe Hotăranu”, pe care o va transforma în Muzeul Farmaciei
Primăria Sectorului 2 va restaura Casa „Gheorghe Hotăranu”, pe care o va transforma în Muzeul Farmaciei
Primăria Sectorului 2 va restaura Casa "Gheorghe Hotăranu", monument istoric aflat pe strada Vasile Lascăr şi o va transforma în Muzeul Farmaciei, valoarea proiectului fiind de circa 30 de......
Nuclearelectrica va distribui dividende brute în valoare de peste 1,1 miliarde de lei din profitul realizat în 2025
Nuclearelectrica va distribui dividende brute în valoare de peste 1,1 miliarde de lei din profitul realizat în 2025
Acţionarii Societăţii Naţionale Nuclearelectrica au aprobat, joi, distribuirea unor dividende brute în valoare totală ...
Softbinator Technologies va avea un CEO nou. Corina Ilinca va prelua funcția începând cu 1 iunie
Softbinator Technologies va avea un CEO nou. Corina Ilinca va prelua funcția începând cu 1 iunie
Softbinator Technologies (BVB: CODE), companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software ...
Premieră: Restaurant comun Burger King și Popeyes. Cele două lanțuri deschid într-un spațiu comun, în București
Premieră: Restaurant comun Burger King și Popeyes. Cele două lanțuri deschid într-un spațiu comun, în București
Rex Concepts, compania care operează în franciză lanțurile Burger King și Popeyes, va deschide în zona Răzoare din ...