Dancă: Instituţiile publice şi companiile naţionale cu peste 50 de angajaţi – obligate să facă programe decalate pentru salariaţi

Proiectul de lege pentru reglementarea situaţiei de alertă prevede obligativitatea ca instituţiile publice şi companiile naţionale cu peste 50 de angajaţi să organizeze programe decalate pentru salariaţi, a anunţat, luni, şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.
Economica.net - lun, 11 mai 2020, 10:53
Dancă: Instituţiile publice şi companiile naţionale cu peste 50 de angajaţi - obligate să facă programe decalate pentru salariaţi

„O măsură extrem de importantă pentru a asigura organizarea eficientă a activităţilor de muncă pentru personalul angajat – în instituţiile publice centrale şi locale, dar şi în cadrul companiilor naţionale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat, cu un număr mai mare de 50 de salariaţi, se instituie obligaţia de a organiza programe individualizate de muncă fără a interveni în această situaţie pe măsurile legate de chestiuni prevăzute în Codul muncii, astfel încât între salariaţi să se asigure existenţa unui interval de o oră la începerea şi la terminarea programului de muncă într-o perioadă de trei ore. Practic, se instituie obligaţia autorităţilor de a organiza programe individualizate de muncă pentru angajaţii din cadrul acestor instituţii”, a spus Dancă.

Totodată, în domeniul muncii şi protecţiei sociale, proiectul prevede că valabilitatea contractelor colective de muncă se prelungeşte pe perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia.

„Pe perioada stării de alertă autorităţile competente pot dispune măsuri de protecţie şi prevenţie pentru angajaţii aflaţi în situaţii vulnerabile”, a adăugat şeful Cancelariei prim-ministrului.

De asemenea, Dancă a arătat că acest proiect de lege prevede că instituţiile şi autorităţile pot angaja personal fără concurs în funcţie de nevoile determinate de prevenirea şi combaterea situaţiei care a generat starea de alertă pe durată determinată de 6 luni.

El a indicat faptul că în domeniul transporturilor sunt prevăzute reglementări care permit autorităţilor impunerea unor măsuri restrictive în ceea ce priveşte derularea transportului aerian, naval, rutier sau feroviar prin ordin al ministrului de resort şi pe baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...