Dăncilă, despre vizita în SUA: Vom semna un memorandum pe Energie, un document cu Banca Mondială pe Sănătate

Premierul Viorica Dăncilă a precizat vineri că vizita pe care o va efectua în Statele Unite ale Americii săptămâna viitoare este una de lucru, în cadrul căreia va fi semnat un memorandum pe Energie, dar şi un document cu Banca Mondială în domeniul Sănătăţii, reiterând că ea şi delegaţia pe care o va conduce nu vor merge în SUA să facă poze, ci să obţină rezultate.
Economica.net - vin, 20 sept. 2019, 12:48
Dăncilă, despre vizita în SUA: Vom semna un memorandum pe Energie, un document cu Banca Mondială pe Sănătate

„Voi pleca duminică în Statele Unite ale Americii, este o vizită de lucru, vom semna şi un memorandum pe Energie, nu ne ducem să facem poze, ne ducem ca să avem rezultate în urma acestei vizite. Ne vom întâlni acolo şi cu un număr mare al oamenilor de afaceri, unde le vom vorbi despre avantajele investiţiilor în România, despre predictibilitate. Voi fi însoţită de domnul ministru Teodorovici, de domnul ministru Leş, vom avea o discuţie şi pe Ministerul Apărării, vom avea o discuţie şi în domeniul Sănătăţii, vom semna cu Banca Mondială, cu doamna Sorina Pintea. Vom avea mai multe întâlniri. În acelaşi timp, vreau să ne întâlnim acolo şi cu comunitatea românilor din Statele Unite, pentru că eu cred că trebuie să-i ascultăm şi pe dânşii şi de fiecare dată când merg în afara graniţelor ţării îmi face o plăcere deosebită să mă întâlnesc cu românii din orice ţară s-ar afla, acelaşi lucru l-am făcut şi în Portugalia şi în alte ţări „, a declarat Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă organizată la finalul şedinţei Comitetului Executiv Judeţean al PSD Caraş Severin, întrebată despre vizita pe care o va efectua în SUA.

Premierul Viorica Dăncilă se va întâlni cu vicepreşedintele Mike Pence în cadrul vizitei în SUA

Premierul Viorica Dăncilă a precizat sâmbătă că în cadrul vizitei pe care o va efectua în Statele Unite ale Americii săptămâna viitoare va avea o întrevedere cu vicepreşedintele Mike Pence şi va participa la o reuniune privind combaterea terorismului.

„Pentru noi, parteneriatul strategic cu SUA reprezintă o prioritate, având în vedere că SUA este partenerul strategic care ne asigură securitate. Cred că este timpul să fim mult mai pragmatici şi să punem în practică proiectele comune pe care le avem cu SUA. De aceea, vom semna un memorandum pe Energie, vom avea întâlniri cu oamenii de afaceri, cu companii puternice din SUA, unde vom vorbi despre situaţia din România, vom avea întâlniri cu membri ai Departamentului de Stat, dar şi întâlniri pe care le vom avea cu comunitatea românilor din SUA şi, bineînţeles, cu vicepreşedintele SUA, Mike Pence”, a declarat premierul la Alba Iulia.

Viorica Dăncilă a adăugat faptul că va avea întâlniri şi cu secretarul general adjunct al ONU şi va participa la o reuniune privind combaterea terorismului, alături de regele Iordaniei şi preşedintele Franţei.

Prim-ministrul s-a mai întâlnit cu vicepreşedintele SUA în luna martie, în marja Conferinţei Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice, ce a avut loc la Washington.

Vineri, la Reşiţa, Viorica Dăncilă preciza că vizita pe care o va efectua în SUA este una de lucru, în cadrul ei urmând a fi semnat un memorandum pe Energie, dar şi un document cu Banca Mondială în domeniul Sănătăţii, reiterând că ea şi delegaţia pe care o va conduce nu vor merge în SUA să facă poze, ci să obţină rezultate.

Te-ar mai putea interesa și
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Cele mai mari progrese pe șantierele de autostrăzi au fost înregistrate în martie pe primele două loturi ale A7 Ploiești - Buzău, potrivit raportărilor lunare oficiale. Alături de Coni și......
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Ecofinance, o companie de tehnologie financiară care operează sub marca de consum CreditPrime în România, a înregistrat ...
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții guvernamentale americane
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții ...
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează "două companii şi patru ...
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Activista pentru climă Greta Thunberg va fi trimisă din nou în judecată pentru că nu a respectat un ordin al Poliţiei ...