Dăncilă: Legea achiziţiilor publice şi Legea parteneriatului public-privat, printre priorităţile Guvernului în trimestrul al doilea

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a enumerat, luni seara, printre priorităţile Guvernului pentru trimestrul al doilea al acestui an, Legea achiziţiilor publice, Legea parteneriatului public-privat, înfiinţarea Casei de Comerţ a României, instituirea schemei de ajutor de stat privind acordarea de împrumuturi de 40.000 de lei, fără dobândă, pentru tineri, precum şi instituirea programului pentru persoanele cu dizabilităţi.
Economica.net - mar, 01 mai 2018, 04:10
Dăncilă: Legea achiziţiilor publice şi Legea parteneriatului public-privat, printre priorităţile Guvernului în trimestrul al doilea

‘Dintre măsurile pentru trimestrul doi, importante pentru noi sunt Legea achiziţiilor publice, Legea parteneriatului public-privat – pentru că acestea vor fi cele care ne vor ajuta în a avea cât mai multe investiţii în România. Sunt legi foarte grele, dar foarte necesare şi să ştiţi că sunt legi cerute de autorităţile locale. Am avut întâlniri cu autorităţile locale. Toţi ne spuneau: ‘Schimbaţi legea achiziţiilor publice’. Avem foarte multe bariere în calea dezvoltării comunităţilor locale, pentru că fiecare primar a venit în faţa cetăţenilor cu un program de guvernare propriu pentru comunitatea respectivă. Dacă nu se modifică Legea achiziţiilor publice, mulţi nu se pot încadra în acest program (…) pentru că există această metodă: contestaţii peste contestaţii, care durează foarte mult timp’, a declarat Dăncilă, la România Tv.

Ea a precizat că o altă măsură pe care Guvernul şi-o propune pentru trimestrul al doilea vizează Casa de Comerţ, menţionând că, într-o primă etapă, aceasta va viza produsele agro-alimentare, proiectul fiind extins ulterior şi în alte domenii.

‘În cadrul Casei de Comerţ – să luăm ca exemplu grâul – va fi colectat pe parcursul întregului an la acelaşi preţ, astfel încât în momentul în care avem o cerinţă de grâu, să zicem într-o altă ţară, noi deja avem cantităţile necesare pentru a putea furniza această cantitate de grâu. Mai mult, pe lângă Casa de Comerţ vom avem nu numai spaţii pentru depozitare, silozuri, vom avea şi unităţi de prelucrare, astfel încât să nu dăm întotdeauna numai materia primă, ci să avem şi produsul finit. Să nu dăm numai grâul, să putem să dăm şi produse de patiserie’, a precizat ea.

Printre priorităţile Guvernului, Dăncilă a menţionat şi un act normativ pentru instituirea schemei de ajutor de stat privind acordarea de împrumuturi de 40.000 de lei, fără dobândă, pentru tineri.

‘(Împrumutul poate fi pentru n.r.) o mică afacere. Poate să îşi ia şi un calculator. Poate să dea avansul pentru o locuinţă…Orice, dar să ajutăm tinerii ca să aibă un start atunci când pornesc în viaţă’, a explicat ea.

Totodată, a făcut referire şi la instituirea programului pentru persoanele cu dizabilităţi, subliniind că, în urma discuţiilor cu reprezentanţii asociaţiilor din domeniu, au fost identificate 47 de probleme.

‘Trebuie să dăm o şansă şi copiilor, şi adulţilor cu dizabilităţi. Pe lângă finanţare, trebuie să le dăm ocazia să se integreze în societate. Sunt copii care sunt foarte inteligenţi, sunt copii care au foarte bune abilităţi. Trebuie să îi lăsăm să îşi pună practică aceste abilităţi, cunoştinţe, să îi lăsăm să înveţe o meserie’, a spus ea.

Dăncilă a mai precizat că în trimestrul al doilea vor trebui finalizate studiile de cercetare sociologică, pentru identificarea soluţiilor la problemele din sistemul de sănătate. În baza acestor cercetări, până la finele anului va fi realizat proiectul Legii sănătăţii.

În ce priveşte domeniul educaţiei, Dăncilă a vorbit despre un rol mai important acordat învăţământului dual, dar şi despre susţinerea, prin burse şi locuri în cămine, a elevilor care termină liceul în mediul rural şi intră la facultate.

Te-ar mai putea interesa și
CFR Călători: Duminică, transportul feroviar de călători trece la ora de vară. Se anulează un tren spre Aeroportul Otopeni
CFR Călători: Duminică, transportul feroviar de călători trece la ora de vară. Se anulează un tren spre Aeroportul ...
CFR Călători informează că începând cu data de 31 martie 2024, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 03:00 devenind ora 04:00....
Antibiotice Iași a pus în funcțiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, proiect finanțat din PNRR
Antibiotice Iași a pus în funcțiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, proiect finanțat din PNRR
Antibiotice Iași a pus în funcțiune o centrală electrică fotovoltaică de 2,5 MW, investiție ce face parte din strategia ...
Lista autostrăzilor şi drumurilor expres preluate de CNIR de la CNAIR, după operaţionalizarea sa
Lista autostrăzilor şi drumurilor expres preluate de CNIR de la CNAIR, după operaţionalizarea sa
Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) a preluat de la Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii ...
Progresul tehnologic al Chinei nu poate fi frânat – Xi Jinping, la întâlnirea cu premierul olandez
Progresul tehnologic al Chinei nu poate fi frânat – Xi Jinping, la întâlnirea cu premierul olandez
Progresul tehnologic al Chinei nu poate fi frânat, a declarat preşedintele chinez Xi Jinping, care l-a primit miercuri ...