Danemarca va ridica toate restricţiile începând din 10 septembrie. Peste 70% din populaţie este vaccinată

Danemarca va ridica din data de 10 septembrie, graţie unei importante rate de vaccinare, restricţiile încă în vigoare împotriva COVID-19, boala nemaifiind considerată o 'ameninţare pentru societate', a anunţat vineri Ministerul Sănătăţii, potrivit France Presse.
AGERPRES - vin, 27 aug. 2021, 13:54
Danemarca va ridica toate restricţiile începând din 10 septembrie. Peste 70% din populaţie este vaccinată

‘Epidemia este sub control, avem rate de vaccinare record. De aceea, la 10 septembrie vom putea renunţa la regulile speciale pe care a trebuit să le introducem în lupta împotriva COVID-19’, a declarat ministrul Magnus Heunicke, citat într-un comunicat.
El a subliniat însă că ‘nu am ieşit din epidemie’ şi a prevenit că guvernul ‘nu va ezita să acţioneze rapid dacă pandemia va ameninţa din nou funcţiile esenţiale ale societăţii’.

În martie 2020, Danemarca a fost una dintre primele ţări care a impus un regim de semi-lockdown, cu închiderea şcolilor şi a magazinelor cu produse neesenţiale.

După o primă relaxare a măsurilor câteva săptămâni mai târziu, autorităţile au reimpus treptat restricţii începând din august 2020 şi un semi-lockdown de Crăciun.

Ulterior, ţara s-a redeschis gradual, odată cu introducerea în aprilie a paşaportului sanitar.

Din 14 august, masca nu mai este obligatorie în transportul public, singurul loc unde mai era cerută.

Din 10 septembrie va dispărea obligaţia de a prezenta un paşaport sanitar în cluburile de noapte (care se vor redeschide la 1 septembrie) şi la marile evenimente.

Era deja prevăzut ca acest paşaport să nu mai fie cerut în restaurante, centre de sport şi frizerii începând de la 1 septembrie.

Peste 70% din populaţia daneză de 5,8 milioane de locuitori este vaccinată integral.

Te-ar mai putea interesa și
Recrutarea lucrătorilor extracomunitari în baza OUG 32 din 2026 creează primele mari probleme în piaţă: normele OUG 32 se aplică diferit și actele emise de o instituție a statului, IGI, nu sunt recunoscute de MAE – Patronat
Recrutarea lucrătorilor extracomunitari în baza OUG 32 din 2026 creează primele mari probleme în piaţă: normele OUG ...
Sute de dosare ale angajatorilor și agențiilor de plasare a forței de muncă riscă să piardă sumele plătite statului pentru avize de muncă ale lucrătorilor străini (extracomunitari), din......
Israelul îl acuză pe Erdogan că atrage Turcia în „aventuri periculoase în Siria”
Israelul îl acuză pe Erdogan că atrage Turcia în „aventuri periculoase în Siria”
Ministrul apărării israelian, Israel Katz, l-a acuzat joi pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan pe reţelele de socializare ...
Lege nouă în Grecia. Reglementări mai stricte pentru dezvoltarea de parcuri eoliene
Lege nouă în Grecia. Reglementări mai stricte pentru dezvoltarea de parcuri eoliene
Grecia a adoptat un nou cadru legislativ, mai strict, pentru energia regenerabilă, în special în ceea ce priveşte problema ...
Peste 1 miliard de euro pentru transformarea cercetării în producție și dezvoltarea tehnologiilor avansate în România. Program propus de Finanțe în ședința de guvern de azi, 20.08.2026
Peste 1 miliard de euro pentru transformarea cercetării în producție și dezvoltarea tehnologiilor avansate în România. ...
Ministerul Finanțelor propune în ședința de Guvern de astăzi proiectul de Hotărâre privind instituirea TechUp România, ...