Dănescu, ARB: Băncile sunt şi finanţatoarele României, nu doar oferă credite ca să facă profit

Industria bancară nu este una care doar oferă credite ca să facă profit, ci este şi finanţatorul României, a afirmat, vineri, într-o dezbatere de specialitate, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu.
AGERPRES - vin, 09 dec. 2022, 14:12
Dănescu, ARB: Băncile sunt şi finanţatoarele României, nu doar oferă credite ca să facă profit

„Industria bancară nu e obişnuită să fie lăudată şi asta este o problemă, pentru că industria bancară nu este doar o industrie care oferă credite ca să facă profit. Industria bancară este şi finanţatorul României. Dacă privim aşa, dintr-odată percepţia despre cineva care dă credit ca să facă profit se schimbă masiv. Poate că ar trebui să ne dăm seama că această industrie care finanţează o ţară, dacă este atacată inclusiv prin fake news, percepţii, implementarea de percepţii false, de crearea constantă de teorii ale conspiraţiei extrem de eficiente, în rest poate că principalele surse strategice trebuie să includă şi finanţarea. Mi se pare logic, pentru că niciun proiect nu funcţionează fără finanţare. Unul din riscurile principale pe care le-am confruntat până acum cu vârf şi îndesat şi le vom confrunta şi în viitor, din perspectiva industriei bancare, se referă la reputaţia de care se vorbea mai devreme, la imaginea pe care o aduc în discuţie şi la felul în care poate de la est, mai puţin de la vest, ar fi foarte eficient să creeze o ruptură de încredere puternică între public, societate, economie şi finanţator. Cred că este ultra-eficient, din perspectiva asta neagră, să creezi această neîncredere, pentru că dacă tot vorbim de teoria asta constantă, despre faptul că am fi o colonie ca ţară a altora, abia atunci am deveni o colonie, în momentul în care nu mai ai finanţare. Oricum, vorbim de o situaţie în care România se plasează, din păcate, la coada plutonului în Europa din perspectiva intermedierii financiare, adică puţină creditare raportată la Produsul Intern Brut”, a declarat Dănescu, scrie Agerpres.

În viziunea preşedintelui ARB, în prezent există o preocupare la nivelul mass-media de a aduce în prim-plan profitul înregistrat de industria bancară.

„Există o preocupare la nivelul media, nu generalizez, în a aduce în discuţie, de exemplu, profitul industriei bancare, uitându-se că profitul industriei bancare a crescut faţă de anul trecut cu două cifre, sub 20%. Deci, o creştere care în context normal nu ar fi atras atenţia nimănui, dorindu-se să se ia în discuţie creşterea profitului din industria energetică. Punerea în paralel a acestor evoluţii nu face decât să pună industria bancară într-un context cu care suntem obişnuiţi: să fim întotdeauna atenţi la ce urmează, la ce percepţie se creează şi la alterarea oricărui plan de dezvoltare pe viitor”, a menţionat şeful ARB.

Mediul financiar-bancar şi de afaceri din România au discutat, vineri, în cadrul dezbaterii cu titlul „Learned Lessons in Crises Times A Global Puzzle”, despre cele mai importante evenimente economice ale anului.

Te-ar mai putea interesa și
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Otokar, principalul exportator de sisteme militare terestre din Turcia și companie a grupului Koç, l-a numit pe Tamer Sircali în funcția de șef al diviziei sale militare (Head of Military......
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Livrările limitate de motorină ar putea persista până anul viitor, în contextul în care diminuarea semnificativă a ...
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ...
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Un fost ofiţer al armatei ucrainene, acuzat că a contribuit la planificarea atacurilor asupra conductelor Nord Stream de ...