Danezii de la Eurowind au obținut avizele tehnice de racordare pentru 2.300 MW de capacitate regenerabilă în România. Cel mai mare proiect: un ansamblu eolian de aproape 1.200 MW în Botoșani
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/06/parc-hibrid-eurowind-604x420.jpg)
Avizele au fost obținute în luna iunie 2026 pentru șapte proiecte de energie regenerabilă – eolian, fotovoltaic și stocare în baterii, pe care compania urmează să le dezvolte în Albești (900 MW, eolian, județul Constanța), Mănești (49 MW, fotovoltaic + BESS, județul Prahova), judetul Botoșani (1.188 MW, eolian), Stăncuța (49,6 MW, eolian, județul Brăila), Liești (49,6 MW, eolian, județul Galați), Slobozia Conachi (49,6MW, eolian, județul Galați), Pechea (21,6 MW, eolian, județul Galați).
Avizele Tehnice de Racordare obținute reprezintă pasul esențial spre racordarea la rețea a viitoarelor parcuri.
Adrian Dobre, Country Manager Eurowind Energy România, a declarat:
„Avem în prezent un pipeline de aproximativ 7,5 GW în diferite stadii de dezvoltare și am început deja lucrările la parcurile eoliene Frumușița și Vector din județul Galați și Pecineaga Nord-Est din județul Constanța – un total de 138 MW de energie curată în rețea. Obținerea avizelor tehnice de racordare pentru încă 2.307,4 MW de capacitate reprezintă un pas esențial în dezvoltarea portofoliului nostru de proiecte și contribuie direct la obiectivele naționale de tranziție energetică. Proiectele sunt prevăzute pentru conectare la sistemul energetic național după 2030, însă conectarea lor și finalizarea investiției depind de consolidarea rețelei și obținerea în timp util a autorizațiilor de construcție. Facem toți pașii necesari și lucrăm îndeaproape cu operatorii de rețea și autoritățile pentru realizarea acestor proiecte.”
Cel mai mare dintre proiecte urmează să fie dezvoltat în județul Botoșani și vizează atingerea unei capacități instalate de aproximativ 1.188 MW. Proiectul presupune construcția etapizată a nouă parcuri eoliene situate în raza județului Botoșani, având un calendar de execuție care va începe în jurul anului 2031.
Activă pe piața locală din 2011, Eurowind Energy România dezvoltă și operează proiecte de energie regenerabilă, cu o echipă locală dedicată. Portofoliul companiei include patru parcuri solare operaționale – Hălchiu, Măgurele, Pufești și Teiuș –, un parc eolian – Pecineaga și un pipeline de aproximativ 7,5 GW în diferite stadii de dezvoltare. Compania are în operare 184 MW în România, inclusiv 60MW stocare în baterii la Teiuș.
Eurowind Energy A/S este o companie daneză specializată în dezvoltarea, construcția și operarea de parcuri de energie regenerabilă. Portofoliul său include proiecte din domeniile eolian, solar, hidrogen, biogaz, soluții de conversie energie electrică în căldură (power-to-heat) și stocare în baterii.
Fondată în 2006, compania a devenit un jucător important în sectorul energiei verzi, cu peste 700 de angajați și operațiuni în 16 piețe din Europa și Statele Unite.
Citește și: