Danezii de la First Farm au ieşit din nou la cumpărături de teren în România. Au bugetat două milioane de euro în prima parte a anului

FirstFarms/AS, un grup de societăţi deţinute de mai mulţi investitori danezi foarte activi pe piaţa terenurilor arabile din România, anunţă investiţii de peste 1,9 milioane de euro pe plan local în primele două trimestre ale anului. Au ajuns să deţină peste 5.500 de hectare.
Economica.net - lun, 02 sept. 2019, 18:47
Danezii de la First Farm au ieşit din nou la cumpărături de teren în România. Au bugetat două milioane de euro în prima parte a anului

Danezii de la FirstFarms/AS, unii dintre cei mai activi jucători pe piaţa terenurilor din România, continuă să parieze mai mulţi bani pe ţara noastră în detrimentul Slovaciei, Ungariei şi Cehiei, ţări unde mai activează, indică ultimul raport financiar al companiei, aferent perioadei 1 ianuarie-30 iunie 2019. Mai exact, compania a ajuns în primele două trimestre ale anului la investiţii în terenuri, clădiri şi echipamente de 14,5 milioane de DKK (aproximativ 1,9 milioane de euro) în România, adică aproximativ jumătate din cei 29,3 milioane de DKK (aproximativ 3,9 milioane de euro) investiţi în total în regiune. Suma este similară cu cea investită în perioada similară a lui 2018, un alt an în care danezii aubugtat cele mai mari sume pentru România.

Conform raportului financiar din 2018, compania exploatează 9.200 de hectare de teren în judeţele Timiş şi în partea de est a ţării (Buzău,Brăila,Slobozia), din care 5.563 în proprietate. Anul trecut, au cumpărat 103 hectare de teren în România cu o medie de 2.600 de euro hectarul. Terenul cultivat anul trecut în România se întindea pe 8.200 de hectare, din care 4.400 de hectare în Vest.

Ca politică de business, FirstFarm investeşte în achiziția de terenuri și agricultură în Europa de Est, cumpără şi modernizează companii din domeniul agriculturii pentru a le îmbunătăți managementul astfel încât viitoarele producții agricole sa fie competitive în termeni de preț și calitate. Până acum au investit în România şi Slovacia unde s-au axat pe cultura cerealelor pe care le folosesc pentru fermele de porci şi vaci din Slovacia şi Ungaria.

Cea mai recentă investiţie a FirstFarm este însă în Slovacia unde a finalizat în luna mai o tranzacţie în valoare de 185 de milioane de DKK (24,7 milioane de euro) prin care a preluat 100% din acţiunile Hospoda Invest A/S. Hospoda deţine 1.500 de hectare de teren arabil şi o fermă de porci cu 2.300 de scroafe.

În total, compania exploata anul trecut a cultuvat 18.500 de hectare de teren arabil în România, Ungaria şi Cehia, din care 7.100 sunt în proprietate, iar restul în arendă. Compania mai deţine 5.000 de capete de vite, 157.500 de capete de porci precum şi silozuri cu o capacitate de 70.000 de tone.

În primele şase luni ale anului, compania a raportat o cifră de afaceri de 108,5 milioane de DKK (14,5 milioane de euro), faţă de 85,3 milioane de DKK cu un an în urmă, în aceeaşi perioadă. În România, business-ul generat a fost de aproximativ 8,3 milioane de DKK (1,1 milioane de euro), în scădere faţă de anul trecut când a raportat o cifră de afaceri de 12,8 milioane de DKK (1,7 milioane de euro).

Pentru România, planul companiei este ca până în 2020 să ajungă la aproximativ 16.000 de hectare, urmare a preţurilor încă bune la terenul românesc. 

Cea mai recentă investiţie a FirstFarm este însă în Slovacia unde a finalizat în luna mai o tranzacţie în valoare de 185 de milioane de DKK (24,7 milioane de euro) prin care a preluat 100% din acţiunile Hospoda Invest A/S. Hospoda deţine 1.500 de hectare de teren arabil şi o fermă de porci cu 2.300 de scroafe.

FirstFarm este listată pe NASDAQ Copenhaga.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...