Daniel Dăianu: Ar fi mare lucru ca inteligența artificială să fie atât de inteligentă încât să spună oamenilor „până aici”

Inteligenţa artificială poate căpăta o autonomie periculoasă, spre deosebire de energia nucleară, şi "ar fi mare lucru" ca aceasta să fie suficient de inteligentă încât să spună oamenilor "până aici" înainte de a ameninţa supravieţuirea umanităţii, susţine preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.
AGERPRES - J, 12 mart. 2026, 21:31
Daniel Dăianu: Ar fi mare lucru ca inteligența artificială să fie atât de inteligentă încât să spună oamenilor

„Inteligenţa artificială aduce multe beneficii, dar vine şi cu riscuri mari. Spre deosebirea de energia nucleară, care nu poate să aibă o vieţuire de sine stătătoare, ea este controlată de om, poate fi folosită în scopuri distructive, inteligenţa artificială poate să capete o evoluţie cu multă autonomie. Adică se poate adapta, poate învăţa. Aceste dispozitive pe care noi le numim inteligenţa artificială pot învăţa tot mai mult şi pot scăpa de sub control. Şi de aceea eu ridic această întrebare, având în vedere pericolele, vremurile foarte dificile şi tentaţia unora de a utiliza în scopuri distructive şi arma nucleară, dar şi inteligenţa artificială, care poate potenţa arsenalul militar în multe state, ar fi mare lucru ca această inteligenţă artificială să fie atât de inteligentă încât să spună oamenilor „până aici”.

Pentru că inteligenţa artificială poate să conducă la benefici numeroase în industrii, în sectoare economice, dar poate, de pildă, să provoace şi o criză financiară. Se poate şi aşa ceva. Dar nu este atât de distructivă, o nouă criză financiară, indusă de folosirea inteligenţei artificiale în mod orbeşte, nu este atât de periculoasă faţă de o inteligenţă artificială care poate ameninţa supravieţuirea noastră, umanitatea. Se poate întâmpla aşa ceva”, a declarat joi, pentru Agerpres, Daniel Dăianu, la prezentarea cărţii sale „Crizele şi tentaţia autoritaristă”.

El a menţionat că ameninţările sunt subliniate inclusiv de corifei care au dat drumul la această revoluţie.

La prezentarea cărţii au participat, printre alţii, Mircea Dumitru, Paul Dragoş Aligică şi Marian Preda.

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost câștigul salarial mediu în septembrie şi unde au fost cele mai mari creşteri – date INS
Care a fost câștigul salarial mediu în septembrie şi unde au fost cele mai mari creşteri – date INS
Câştigul salarial mediu brut a fost, în septembrie 2026, de 9.532 lei, cu 35 lei (+0,4%) mai mare decât cel înregistrat în luna august 2026, iar câştigul salarial mediu net a fost de 5.717......
BNR are azi ultima ședință de politică monetară din 2026. Ce s-ar putea întâmpla cu dobânzile – analiști
BNR are azi ultima ședință de politică monetară din 2026. Ce s-ar putea întâmpla cu dobânzile – analiști
Banca Națională a României are astăzi, 12 noiembrie 2026, ultima ședință de politică monetară din acest an. La unison, ...
Inflaţia anuală a crescut până la 7% (IAPC) – Topul scumpirilor din ultimul an
Inflaţia anuală a crescut până la 7% (IAPC) – Topul scumpirilor din ultimul an
Indicele preţurilor de consum în luna octombrie 2026 comparativ cu luna septembrie 2026 a fost 100,82%. Rata anuală a ...
Nou parc eolian în România. A început construcția Urleasca 2, de 77 MW, în Brăila. Proiect al norvegienilor de la Scatec, gestionat de OX2
Nou parc eolian în România. A început construcția Urleasca 2, de 77 MW, în Brăila. Proiect al norvegienilor de la Scatec, ...
OX2, unul dintre principalii dezvoltatori europeni de energie regenerabilă, și Scatec, furnizaror global de soluții de ...