Daniela Dărăban (ACUE): Sectorul de distribuție a energiei electrice ar trebui să-şi mărească de cel puţin trei ori capacitatea de investiţii pentru a atinge obiectivele fixate pentru 2030

Sectorul de distribuţie a energiei electrice ar trebui să-şi mărească de cel puţin trei ori capacitatea de investiţii, pentru a face tot ceea ce se impune a fi făcut în vederea atingerii ţintelor stabilite pentru 2030, a declarat, joi, Daniela Dărăban, directorul executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), la Forumul de Securitate Cibernetică în Energie.
AGERPRES - J, 14 nov. 2024, 21:23
Daniela Dărăban (ACUE): Sectorul de distribuție a energiei electrice ar trebui să-şi mărească de cel puţin trei ori capacitatea de investiţii pentru a atinge obiectivele fixate pentru 2030

„În sectorul energetic, în momentul de faţă, cel puţin pe partea de distribuţie, vedem o nevoie de investiţii istoric crescută, o dinamică şi, deşi ne dorim să facem faţă tuturor acestor schimbări, dinamica este una care ne ridică nişte provocări. Pe datele pe care noi le-am modelat, dacă până acum, în ultimii cinci ani, am investit undeva la 500 de milioane, deci o jumătate de miliard de euro, pe an, în momentul de faţă, la nevoile pe care noi le vedem, şi sunt nevoile sociale, adică modul în care se schimbă producţia, consumul (…) dacă ar trebui să facem tot ceea ce se impune a fi făcut ca să atingem obiectivele stabilite până în 2030, sectorul de distribuţie ar trebui să-şi mărească capacitatea de investiţii de cel puţin trei ori, adică de la 0,5 miliarde trebuie să ajungem la 1,5 miliarde euro pe an investiţii”, a spus Daniela Dărăban, care a participat la panelul „Leadership feminin în IT şi cybersecurity; Tendinţe şi inovaţii actuale în IT şi cybersecurity, relatează Agerpres.

Ea a subliniat că aceasta duce la o nevoie foarte mare de resursă umană şi o parte merge pe digitalizare, IT, ştiinţe tehnice.

Totodată, ea semnalat că, pe măsură ce sectorul energetic se digitalizează şi automatizează, vor apărea şi transformările necesare vizavi de egalitatea de gen.

„Mă uit pe nişte cifre publicate de Comisia Europeană (…) deşi femeile au 51% procent din populaţia la nivel european, doar una din trei este absolventă de ştiinţe tehnice, STEM, şi una din cinci de ICT. Cred că putem să facem mai mult şi există o strategie la nivel european, pe care sper şi noi în România să o adoptăm prin diferite iniţiative, pentru că înţeleg, tot din datele Comisiei, că, dacă la nivelul anului 2022 aveam nouă milioane de specialişti profesionişti în ICT, nevoia în 2030 va fi de 20 de milioane. În această evoluţie numerică sperăm să vedem şi un pic mai multă echitate în ceea ce priveşte reprezentativitatea femeilor. Iar în acest proces, eu zic că sectorul energetic poate, la rândul său, să asigure un pic mai multe şanse femeilor specializate în aceste ştiinţe”, a punctat directorul ACUE.

Ea a menţionat că operatorii de distribuţie joacă un rol cheie în menţinerea competitivităţii economice a României, iar dezvoltarea competenţelor tehnice sunt esenţiale pentru a asigura un mediu de lucru incluziv şi o forţă de muncă capabilă să facă faţă provocărilor economice şi tehnologice.

Distribuţie Energie Electrică Romania (DEER) organizează, în perioada 13-14 noiembrie, la Cluj Napoca, cea de-a doua ediţie a Forumului de Securitate Cibernetică în Energie, care îşi propune să reunească autorităţi naţionale, experţi din sectoarele energetic şi IT, precum şi reprezentanţi ai universităţilor şi industriei de securitate cibernetică.

Printre temele principale ale forumului se numără abordarea ameninţărilor cibernetice în infrastructurile critice, importanţa colaborării dintre sectorul public şi privat, soluţii tehnologice avansate pentru prevenirea atacurilor şi dezvoltarea unor parteneriate strategice la nivel naţional şi internaţional.

Te-ar mai putea interesa și
Noi soluții anunțate de Guvern pentru răcirea centralei nucleare de la Cernavodă, oprită acum din cauza celui mai mic debit al Dunării din istorie GRAFICE
Noi soluții anunțate de Guvern pentru răcirea centralei nucleare de la Cernavodă, oprită acum din cauza celui mai mic ...
Dragarea Dunării în zona bifurcației de la Bala, ancorarea unor barje în apropierea podului de la Cernavodă, construirea unui dig de piatră de 150 de metri și pomparea de apă din canalul......
Omul României la funcţia de judecător CJUE – Guvernul a aprobat procedura pentru desemnarea candidatului
Omul României la funcţia de judecător CJUE – Guvernul a aprobat procedura pentru desemnarea candidatului
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, procedura pentru desemnarea candidatului României la funcţia de judecător la ...
TAROM a mai închiriat un Airbus A320 de la lituanienii de la Avion Express
TAROM a mai închiriat un Airbus A320 de la lituanienii de la Avion Express
Compania națională TAROM are închiriate două avioane Airbus, unul de la Hello Jets, iar altul de la Avion Express. TAROM ...
Rusia ameninţă că ar putea lovi obiective militare britanice din Ucraina şi din alte zone
Rusia ameninţă că ar putea lovi obiective militare britanice din Ucraina şi din alte zone
Rusia ar putea lovi obiective militare britanice din Ucraina şi din afara acestei ţări ca reacţie la loviturile ucrainene ...