Danubius integrează RoPay direct în casele de marcat

Danubius, lider în tehnologie fiscală și soluții de plată în România, integrarea RoPay, sistemul național de plăți instant dezvoltat de TRANSFOND, direct în casele de marcat Datecs. Prin această inițiativă, compania transformă peste 100.000 de echipamente fiscale deja active pe piață în puncte de acceptare pentru plăți digitale prin cod QR, fără a necesita un POS bancar sau investiții suplimentare din partea comercianților.
Lidia Neagu - lun, 05 oct. 2026, 18:22
Danubius integrează RoPay direct în casele de marcat

Noua funcționalitate este disponibilă pentru modelele MX și gama BlueCash și marchează o schimbare de paradigmă în retail: plata nu mai este un proces separat de fiscalizare, ci devine parte integrantă a acesteia.

Clientul scanează codul QR generat în sistemul RoPay și printat pe bonul fiscal; tranzacția este procesată instantaneu prin infrastructura RoPay, iar confirmarea ajunge în timp real în casa de marcat, care înregistrează automat plata și finalizează operațiunea.

Potrivit companiei, pentru retailer, acest proces se traduce prin decontare rapidă, în primele 10 secunde de la efectuarea tranzacției și, implicit, printr-o mai bună gestionare a încasărilor.

„Integrarea RoPay direct în echipamentele Datecs din gamele MX și BlueCash continuă direcția strategică a Danubius de a transforma tehnologia fiscală dintr-o obligație de conformare într-un instrument activ, ce contribuie la optimizarea afacerilor și la îmbunătățirea proceselor financiare.

Într-un context în care mediul de afaceri simte o presiune financiară majoră, implementarea noastră pentru proiectul strategic al TRANSFOND ne permite să eliminăm dependența de POS-urile bancare și să reducem atât timpii de decontare pentru comercianți, cât și costurile asociate acestor procese.

Accesul îl au toate băncile partenere RoPay. Rezultatele includ mai multă autonomie și un flux financiar mai bun, într-o perioadă în care viteza de rotație a capitalului devine critică pentru IMM-uri”, declară Velin Ganev, CEO Danubius.

Suplimentul de aviz tehnic obținut de Danubius permite activarea funcționalității RoPay fără modificări hardware. Astfel, compania valorifică cea mai mare bază de case de marcat active din România și contribuie direct la extinderea infrastructurii de plăți instant la nivel național.

Practic, oriunde există o casă de marcat Datecs din modelele menționate, comercianții pot iniția și accepta plăți prin QR.

Această abordare accelerează adoptarea plăților digitale în segmente unde penetrarea POS-urilor este încă limitată, în special în retailul independent, HoReCa sau comerțul de proximitate, și susține obiectivul de digitalizare a economiei, printr-o soluție accesibilă și ușor de implementat.

Spre deosebire de plățile tradiționale cu cardul fizic, unde decontarea către comerciant poate dura una sau două zile, RoPay permite transferul fondurilor în contul comerciantului, în mai puțin de 10 secunde.

Fondată în 1994, Danubius Exim are peste 30 de ani de experiență în dezvoltarea tehnologiilor fiscale și de plată, fiind compania care a introdus prima casă de marcat fiscală autorizată din România. Cu peste un milion de echipamente fiscale livrate în piață, compania contribuie activ la modernizarea infrastructurii comerciale și fiscale din România.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Factura inacțiunii nu are linie bugetară, dar o plătim din plin
Factura inacțiunii nu are linie bugetară, dar o plătim din plin
În economie, inacțiunea are un avantaj politic major. Nu se vede imediat și se pierde printre promisiuni. Costul de a nu face nimic este discret, nu apare pe o singură linie bugetară, nu are......
Doar un procent scăzut dintre români consideră că ar avea economii suficiente pentru a acoperi costurile unui dezastru, arată un studiu IRES
Doar un procent scăzut dintre români consideră că ar avea economii suficiente pentru a acoperi costurile unui dezastru, ...
Doar 17% dintre români declară că ar avea economii suficiente pentru a face față consecințelor financiare ale unui ...
Ministerul Agriculturii și Ministerul Transporturilor au luat măsuri pentru fluidizarea exporturilor de cereale românești prin Portul Constanța
Ministerul Agriculturii și Ministerul Transporturilor au luat măsuri pentru fluidizarea exporturilor de cereale românești ...
Ordinul ministrului Transporturilor privind regimul de acceptanţă a trenurilor de marfă în staţiile care deservesc Portul ...
Trei cunoscute ONG-uri de mediu cer revocarea de urgență a licenței de exploatare a carierei de piatră din Valea Dobra, județul Sibiu. Organizațiile acuză că investitorii au în realitate alte planuri
Trei cunoscute ONG-uri de mediu cer revocarea de urgență a licenței de exploatare a carierei de piatră din Valea Dobra, ...
Mining Watch România, Greenpeace România și Bankwatch au depus o plângere prealabilă la Autoritatea Națională de Reglementare ...