Datoria acumulată de Ucraina la livrările de gaze naturale ruseşti a crescut până la 5,15 miliarde de dolari

Economica.net
08 07. 2014
russian_gazprom_sees_lower_europe_gas_prices_93432300

 Livrările de gaze naturale în regim reversibil constituie puţin peste 300 milioane de metri cubi de gaze, iar cele de gaze naturale ruseşti, aproximativ 1,7 miliarde de metri cubi. Astfel, plecând de la suma de 385 de dolari pentru mia de metri cubi, datoria Ucrainei pentru gazul rusesc a crescut cu 654 de milioane de dolari, alcătuind un total de 5,15 miliarde de dolari. Compania ucraineană Naftohaz nu a plătit sumele datorate pentru livrările de gaze pentru primele cincisprezece zile ale lunii iunie, deşi trebuia să achite plata cel târziu până pe data de 7 iulie.

„Naftohaz nu a efectuat plata, deoarece compania nu a fost de acord cu preţul stabilit de Gazprom”, a precizat, într-o convorbire telefonică pentru Agenţia Bloomberg, un purtător de cuvânt al companiei ucrainene Naftohaz, Aliona Osmolovska. Pentru livrările din luna iunie, Compania Naftohaz poate fi facturată cu suma de aproximativ 830 de milioane de dolari, iar datoria Ucrainei poate depăşi suma de 5,3 miliarde de dolari, luând în considerare suma şi preţul actual al Gazprom, cu care Naftohaz nu este de acord, conform calculelor realizate de Agenţia Bloomberg în baza datelor furnizate de Administraţia Centrală pentru domeniile Combustibil şi Energie din cadrul Ministerului rus al Energiei şi al monopolului la exportul de gaze ruseşti.