RECORD: Datoria guvernamentală a urcat la 60,2% din PIB, în noiembrie 2025, cel mai înalt nivel din ultimii 20 de ani – date Ministerul Finanţelor

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în noiembrie 2025, până la 1.121 miliarde lei, de la 1.116 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF), consultate de AGERPRES. Este cea mai mare datorie publică a României din 1995 până în prezent, România reușind să depășească criteriile de la Mastricht, care cer o datorie de maxim 60% din PIB.
Economica.net - mar, 17 feb. 2026, 09:13
RECORD: Datoria guvernamentală a urcat la 60,2% din PIB, în noiembrie 2025, cel mai înalt nivel din ultimii 20 de ani - date Ministerul Finanţelor

Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut până la nivelul de 60,2%, de la 60% în august (PIB conform comunicatului INS din 6 ianuarie 2026), potrivit Ministerului Finanțelor. Este cea mai mare pondere a datoriei publice în PIB din 1995 până în prezent.

În noiembrie 2025, datoria pe termen mediu şi lung a scăzut la 1.043 miliarde de lei, de la 1.053 miliarde de lei în octombrie 2025, iar cea pe termen scurt a urcat la 77,788 miliarde lei, de la 62,783 miliarde de lei, în luna anterioară.

Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 905,094 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat. Împrumuturile se cifrau la 192,601 miliarde de lei.

Datoria în moneda naţională se ridica la valoarea de 516,36 miliarde lei, cea în euro la 490,4 miliarde de lei, echivalent, iar datoria în dolari americani la 112,77 miliarde, echivalent lei.

Conform datelor Ministerului Finanţelor, în noiembrie 2025, datoria administraţiei publice centrale a crescut la 1.097 miliarde lei, de la 1.091 miliarde lei în octombrie 2025, din care 1.019 miliarde de lei pe termen mediu şi lung. Cea mai mare parte a datoriei administraţiei centrale era contractată în lei (497,25 miliarde de lei) şi în euro (485,2 miliarde de lei, echivalent).

Datoria administraţiei publice locale a coborât la 24,293 miliarde de lei, de la 24,660 miliarde de lei în luna anterioară, din care 24,255 miliarde de lei pe termen mediu şi lung.

Totodată, în penultima lună a anului trecut, datoria internă a administraţiei publice se cifra la 551,6 miliarde de lei (546,22 miliarde lei în octombrie 2025), respectiv 29,6% din PIB (29,3% din PIB, în luna anterioară), din care 532,23 miliarde de lei datorie a administraţiei centrale şi 19,368 miliarde de lei datoria administraţiei locale.

Potrivit sursei citate, datoria externă a administraţiei publice era în cuantum de 569,84 miliarde de lei (570,31 miliarde lei, în luna precedentă), respectiv 30,6% din PIB (similar cu procentul din octombrie), din care 564,91 miliarde de lei datorie externă a administraţiei publice centrale şi 4,92 miliarde de lei datoria externă a administraţiei publice locale.

Evoluția datoriei publice în ultimii 5 ani: 2020 – 46,6% din PIB, 2021 – 48,6%, în 2022 – 48,1%, în 2023 – 49,3%, în 2024 -54,8%, în octombrie 2025 – 60%, în noiembrie 2025 – 60,2%, comform datelor Ministerului Finanțelor. Spre comparație, în 1995, datoria guvernamentală era de 6,6% din PIB și de atunci a crescut în fiecare an.

 

Te-ar mai putea interesa și
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, consideră că atât uzina din Mioveni, cât și piața auto românească,......
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...