Datoria Poştei Române la bugetul statului a scăzut cu peste 8,3 milioane lei, în T2

Nivelul total al datoriilor Poştei Române faţă de bugetul de stat era, la data de 30 iunie 2012, cu peste 8,3 milioane lei mai mic faţă de cel de la finalul lunii martie, potrivit unui comunicat de presă al companiei.
Economica.net - vin, 03 aug. 2012, 09:20
Datoria Poştei Române la bugetul statului a scăzut cu peste 8,3 milioane lei, în T2

Poşta Română a înregistrat o scădere cu două milioane lei a obligaţiei restante faţă de bugetul de stat aferente TVA, conform datelor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) la 30 iunie 2012, comparativ cu situaţia la 31 martie 2012, scrie Agerpres.

‘Datoria Poştei Române afişată pe site-ul ANAF are inclusă amenda de 103,3 milioane lei luată în 2010 de companie, sub conducerea fostei echipe manageriale, de la Consiliul Concurenţei (CC). Prin eforturile actualei echipe de management de a îndepărta pericolul de insolvenţă al companiei, amenda a fost eşalonată pe o perioadă de 36 de luni în baza OUG 24/2012 emise de Guvernul României în luna iunie 2012. Poşta Română a achitat deja până în acest moment două tranşe aferente acestei eşalonări, în cuantum de peste şase milioane lei’, se arată în document.

Potrivit acestuia, ulterior acordării acestei eşalonări, ANAF a inclus în raportarea de la 30 iunie 2012 şi suma rămasă de achitat de către Poşta Română aferentă amenzii primite de la Consiliul Concurenţei, la rubrica „Alte impozite şi taxe”.

‘Ca efect al acestei situaţii, valoarea totală a datoriei restante a Poştei Române, la bugetul de stat, evidenţiate de ANAF la 30 iunie 2012, a crescut până la nivelul de 125.565.858 lei (TVA + Alte impozite şi taxe + Dobânzi şi penalităţi). În fapt, în prezent, Poşta Română a înregistrat o scădere cu două milioane lei a obligaţiei restante faţă de bugetul de stat aferente TVA şi se situează la nivelul de 21.482.322 lei, conform datelor ANAF la 30 iunie 2012. Reamintim că, la 31 martie 2012, cuantumul total al datoriilor la bugetul de stat era de 30.624.005 lei (TVA + Alte impozite şi taxe + Dobânzi şi penalităţi), sumă la care se adăugă amenda CC de 103.300.000 lei rezultând o valoare totală de 133.924.005 lei’, arată datele Poştei Române.

Actuala echipa de management a Companiei Naţionale Poşta Română are ca obiective principale creşterea veniturilor, reducerea cheltuielilor, diminuarea datoriilor moştenite ale companiei şi pregătirea acesteia pentru liberalizarea pieţei serviciilor poştale.

Te-ar mai putea interesa și
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune şeful Volkswagen
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune ...
Industria auto europeană este "sub o enormă presiune" din partea concurenţei chineze şi a schimbărilor de pe piaţă, a avertizat marţi şeful Volkswagen, Oliver Blume, reînnoind solicitările......
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala Cernavodă
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala ...
Prelungirea închiderii celor două reactoare de la Cernavodă creează o presiune pe Sistemul Energetic Naţional şi o ...
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Comisia Europeană a aprobat, marţi, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului ...
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat, marţi, după discuţiile cu reprezentaţii partidelor şi grupurilor parlamentare ...