Datoria publică a SUA, fără limită? Aşa vrea Trezoreria

Secretarul american al trezoreriei, Timothy Geithner, a spus că doreşte abrogarea plafonului legal impus de Congres pentru datoria publică a Statelor Unite, transmite AFP, citată de Agerpres.
Mihai Nicuţ - S, 17 nov. 2012, 08:05
Datoria publică a SUA, fără limită? Aşa vrea Trezoreria

“Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Plafonul datoriei publice ar fi trebuit eliminat de multă vreme’” a spus el într-un interviu televizat.

Geithner, care îşi va părăsi postul în săptămânile următoare, a subliniat că decizia în acest sens aparţine numai Congresului.

Impunerea unui plafon legal pentru datoria publică datează din 1917 când Congresul a delegat Trezoreriei puterea sa de a face împrumuturi în numele statului federal cu scopul de a facilita finanţarea participării Statelor Unite la Primul Război Mondial. Majorat în repetate rânduri, plafonul legal pentru datorie este în prezent stabilit la 16.394 miliarde dolari. La sfârşitul lunii octombrie, Trezoreria a avertizat că acest prag va fi atins în decembrie.

În absenţa majorării plafonului, statul va putea să mai funcţioneze aproximativ două luni şi jumătate, după care va intra în incapacitate de plată.

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...