David Cameron merge în Rusia, vineri, pentru a discuta cu Vladimir Putin despre Siria

Premierul britanic David Cameron a anunţat miercuri că va merge, vineri, la Soci, în Rusia pentru a discuta despre Siria cu preşedintele rus Vladimir Putin, aliat al lui Bashar al-Assad, relatează AFP.
Economica.net - mie, 08 mai 2013, 17:16
David Cameron merge în Rusia, vineri, pentru a discuta cu Vladimir Putin despre Siria

„Există o nevoie urgentă de a începe o negociere demnă de acest nume pentru a impune o tranziţie politică (în Siria) şi de a pune capăt acestui conflict. Mă voi duce la Soci (sudul Rusiei) vineri pentru a mă întâlni cu preşedintele Putin şi a discuta această problemă”, a declarat David Cameron în faţa Camerei Comunelor din Londra.

„Există un număr tot mai mare de informaţii limitate dar convingătoare care arată că regimul a folosit şi continuă să folosească arme chimice, inclusiv gaz sarin, iar partea de incertitudine nu încetează să se diminueze”, a continuat el.

„Vom continua să acţionăm pe toate fronturile (…) în favoarea unei soluţii politice”, a adăugat el.

Premierul britanic a adăugat că a discutat miercuri dimineaţă despre situaţia din Siria cu secretarul de Stat american John Kerry.

Rusia este unul dintre principalii aliaţi ai regimului sirian al lui Bashar al-Assad. Puterile occidentale, în primul rând Statele Unite, încearcă să facă presiune asupra Moscovei pentru a pune capăt acestui conflict soldat cu peste 70.000 de morţi în doi ani, potrivit ONU.

John Kerry se afla miercuri la Roma, unde urma să aibă întrevederi cu oficiali italieni, israelieni şi iordanieni de rang înalt, în cadrul eforturilor de a pune capăt conflictului.

Te-ar mai putea interesa și
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin modificări aduse Legii privind activităţile veterinare, relatează......
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin ...
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, ...