David Cameron: Siria va folosi din nou arme chimice în lipsa unei acţiuni militare a SUA

Economica.net
04 09. 2013
david_cameron_657789_54005600

Întrebat de un parlamentar laburist, din opoziţie, dacă ar dori mai degrabă o încetare a focului în Siria decât un ‘un raid aerian’, Cameron a declarat în parlament că preşedintele american Barack Obama i-a transmis un avertisment clar preşedintelui sirian Bashar al-Assad în legătură cu folosirea armelor chimice şi el este îndreptăţit să-şi menţină această poziţie.

‘Vă cer doar să vă puneţi un moment în locul preşedintelui Statelor Unite’, i-a spus Cameron deputatului în timpul sesiunii săptămânale de întrebări şi răspunsuri din parlament.

‘El a stabilit o linie roşie foarte clară, adică în cazul în care se folosesc arme chimice le scară largă ceva trebuie să se întâmple. Să-i ceri preşedintelui SUA, care a stabilit acea linie roşie, care a lansat acel avertisment, să renunţe la planul său ar fi o sugestie foarte periculoasă pentru că, în opinia mea, vor exista şi alte atacuri chimice din partea regimului’, a spus şeful guvernului britanic.

David Cameron a repetat că Marea Britanie nu va participa la o acţiune militară împotriva Siriei după ce parlamentul britanic a votat săptămâna trecută împotriva unei astfel de măsuri, însă a subliniat că este necesar ca membrii comunităţii internaţionale să adopte o poziţie dură împotriva folosirii de către regimul Assad a armelor chimice.