De azi, se scumpesc ţigările

Nivelul accizei specifice aplicat în cazul ţigărilor a fost stabilit la 56,71 euro/1.000 ţigarete pentru perioada 1 aprilie 2013 - 31 martie 2014, în creştere faţă de nivelul actual de 53,18 euro/1.000 ţigarete.
Economica.net - lun, 01 apr. 2013, 08:44
De azi, se scumpesc ţigările

Potrivit Codului Fiscal modificat, nivelul accizei totale pentru ţigarete, cu aplicabilitate în perioada 1 aprilie 2013 – 31 martie 2014 inclusiv, se va majora de la 79,19 euro/1.000 ţigarete la 81,78 euro/1.000 ţigarete.

Ca produse supuse accizelor, ţigaretele au o structură a accizei de tip compus, reprezentând suma dintre acciza specifică pe 1.000 de ţigarete plus acciza ad valorem aplicată asupra preţului de vânzare cu amănuntul declarat. Nivelul accizei totale pentru ţigarete, în perioada cuprinsă între 1 iulie 2012 – 31 martie 2013 inclusiv, este de 79,19 euro/1.000 ţigarete.

Pentru un pachet de ţigări românii vor scoate din buzunar cu aproape 4 bani mai mult, astfel preţul mediu pentru un pachet de ţigări va fi de 12,9 lei.

În ceea ce priveşte structura actuală a accizei totale pentru ţigarete, cu aplicabilitate până la data de 31 martie 2013 inclusiv, aceasta era de 53,18 euro/1.000 ţigarete plus 20% din preţul de vânzare cu amănuntul declarat.

Prin Ordonanţa de Guvern. nr. 8/2013 pentru modificarea Codului Fiscal s-a devansat calendarul de majorare al accizei minime pentru ţigarete de la 1 iulie 2013 la 1 aprilie 2013, în acest context fiind necesar ca Ministerul Finanţelor Publice să devanseze promovarea Hotărârii de Guvern de aprobare a accizei specifice.

Preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul aferent anului 2012, calculat în conformitate cu prevederile specifice din Codul Fiscal, este de 131,9539 euro/1.000 ţigarete, respectiv 11,9347 lei/pachet.

Potrivit Anexei nr. 6 la titlul VII ‘Accize şi alte taxe speciale’ din Codul fiscal, în perioada 1 aprilie 2013 – 31 decembrie 2017 inclusiv, la 1 aprilie a fiecărui an va interveni modificarea nivelului accizei specifice.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri. ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...