De ce a avut dreptate preşedintele Lituaniei când a atacat politicienii români

Economica.net
12 09. 2012
dalia_grybauskaite_politika1_06886000

Rata de absorbţie a fondurilor europene este de 43% în Lituania, de peste 3 ori mai mare decât cea de 14% a României. Aflată în vizită în România, Dalia Grybauskaite, preşedintele Lituaniei, nu a ezitat să pună slaba performanţă românească pe seama „instabilităţii politice“

Instabilitatea politică internă, pe care o putem vedea din exterior acum – schimbarea a trei premieri în şase luni – se reflectă deloc suprinzător şi în capacitatea dumneavostră de a performa în UE şi mă refer aici, în special, la capacitatea de absorbţie a fondurilor europene„, a spus Dalia Grybauskaite, preşedintele Lituaniei, într-o declaraţie dată cu ocazia vizitei la Cotroceni, potrivit Mediafax.

Preşedintele Lituaniei are în spate şi cifre care-i susţin afirmaţiile. În ciuda faptului că Lituania este o ţară cu o populaţie de aproape şapte ori mai mică decât a României (3,2 milioane faţă de 21,4 milioane) a atras în cifre absolute (nu doar procentual) mai mulţi bani decât România în exerciţiul financiar 2007-2013.

Cu o economie care a avut un produs intern brut (PIB) de 28,6 miliarde de euro, Lituania a încasat de la UE 3,232 miliarde de euro, sau 996 euro / locuitor, în timp ce România, cu un PIB de 119 miliarde de euro, a atras doar 3.152 miliarde de euro, sau 147 de euro, pentru fiecare locuitor, potrivit unei analize a KPMG.

Lituania se află printre cele 3 ţări care se situează peste media celor 10 ţări central şi est europene după rata de absorbţie (43%), în timp ce România este ultima, cu 14%, potrivit studiului KPMG.