De ce cumpără transportatorii români carburanţi din Slovenia

Economica.net
22 08. 2012
carburanti_15405000

„În conjunctura actuală de criză economică, transportatorii sunt supuşi presiunii de reducere a preţurilor de exploatare, concomitent cu păstrarea nivelului calitativ al prestărilor de servicii. Cursul de schimb al leului faţă de euro, precum şi concurenţa neloială silesc transportatorii să caute moduri de reducere a costurilor de exploatare, unul dintre acestea fiind achiziţia de carburanţi din Slovenia. Aici, pe lângă recuperarea TVA în valoare de 20%, firmele de transport pot primi şi cota parte din acciza slovenă, în valoare de 130 euro/1.000 litri de motorină achiziţionată de la pompă”, a declarat Augustin Hagiu, preşedintele CNR.

Potrivit acestuia, România pierde pe zi ce trece clienţi, care ar prefera să alimenteze de la pompele româneşti dacă legea ar prevedea recuperarea unei cote-părţi din acciza carburanţilor profesionali.

CNR are în componenţă peste 36 de structuri asociative din Federaţia Operatorilor Români de Transport, respectiv Federaţia Transportatorilor Europa. Confederaţia reprezintă interesele unui număr de peste 7.500 operatori de transport rutier din întreaga ţară.