De ce întârzie rambursările CE către România. Ce spune Leonard Orban

România nu va putea primi anul acesta rambursări de la Comisia Europeană pentru cererile transmise în cadrul unor programe operaţionale de fonduri structurale şi de coeziune dacă Parlamentul European şi Consiliul UE nu ajung la un acord privind rectificarea bugetului Uniunii pe anul 2012 şi bugetul pe 2013, a declarat, vineri, ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban.
Economica.net - vin, 16 nov. 2012, 12:24
De ce întârzie rambursările CE către România. Ce spune Leonard Orban

El a precizat că România riscă să aibă dificultăţi în special la Programul Operaţional Sectorial (POS) Dezvoltarea Resurselor Umane, din cauza lipsei de bani la Fondul social european, însă pe POS Mediu şi pe Programul Operaţional Regional sunt oricum posibile anumite rambursări anul acesta către România, în condiţiile în care au mai rămas „ceva bani” în Fondul european de dezvoltare regională.

„Pe de-o parte, prin faptul că nu s-au aprobat rectificările pentru bugetul 2012, în momentul de faţă chiar dacă se vor relua plăţile pentru anumite programe operaţionale, în special pentru POSDRU, nu vor fi bani să intre la bugetul României de la bugetul UE, pentru că în momentul de faţă nu prea mai sunt bani la bugetul Uniunii pe Fondul social european. Situaţia este aproape similară şi pe Fondul de coeziune, mai sunt ceva bani pe Fondul european de dezvoltare regională şi sperăm ca totuşi să intre ceva bani în momentul în care se vor relua plăţile pe programul de mediu şi pentru partea din POR care nu este în fază de presuspendare”, a afirmat Orban.

De asemenea, el a arătat că din cauza unui eşec la nivel european în privinţa negocierilor pentru bugetul UE pe anul 2013, statelor membre, inclusiv României, le vor fi amânate în februarie-martie 2013 rambursările pe cererile transmise pentru anul 2012.

„Eşecul concilierii pe bugetul 2013 conduce la situaţia că cel puţin în luna ianuarie 2013 se va merge pe bugetul anterior, deci nu va exista un buget pentru 2013, ci pur şi simplu se va translata regula douăsprezecimii. Bugetul pe anul 2012 se împarte la 12 şi suma respectivă revine pentru bugetul UE. Chiar dacă în decembrie se va ajunge la un acord pe bugetul pe 2013, totuşi cel puţin în ianuarie se va aplica această regulă a douăsprezecimii, ceea ce iarăşi va crea dificultăţi suplimentare, nu numai României, ci tuturor statelor membre”, a explicat ministrul.

El a arătat, însă, că eventuala amânare nu va afecta banii pentru dezvoltare regională.

Potrivit lui Orban, acest context european riscă să creeze „mari dificultăţi” României în privinţa respectării plafonului de deficit bugetar pe anul 2012 de 3% din PIB, asumat în faţa FMI.

„Asta înseamnă că noi, chiar dacă vom transmite cereri de rambursare către bugetul UE, anul ăsta banii nu vor mai intra în ţară, la bugetul naţional şi asta deja se adaugă dificultăţilor majore pe care le avem în efectuarea de plăţi către beneficiarii interni, în condiţiile în care noi avem clar nişte obiective legate de încadrarea în deficitul bugetar de 3% în acordul cu FMI”, a arătat Leonard Orban.

Referitor la propunerea avansată de preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, de scădere a fondurilor din Politica Agricolă Comună şi Politica de Coeziune ale UE în exerciţiul financiar 2014-2020, Orban a a spus că România „poate să meargă” până la a recurge la dreptul său de veto în forul suprem al Uniunii.

„Ultima propunere făcută de preşedintele Van Rompuy a adus modificări importante faţă de ce a propus Comisia Europeană, modificări care, în opinia României, sunt inacceptabile. (…) Ultima propunere pentru partea română este inacceptabilă şi, dacă nu va exista o modificare a ei, partea română poate să meargă până la a se opune acestei propuneri – este un context extrem de complicat”, a subliniat ministrul Afacerilor Europene.

Joi, premierul Victor Ponta a prezentat preşedintelui României, Traian Băsescu, poziţia Guvernului privind negocierile pentru cadrul financiar multianual al UE 2014-2020, invocând inclusiv folosirea dreptului de veto împotriva propunerii lui Van Rompuy de diminuare a fondurilor pe cele două politici comune europene.

„Este o propunere inacceptabilă şi am prezentat preşedintelui României poziţia Guvernului de a manifesta în cadrul Consiliului şi în toate negocierile această opoziţie fermă şi nenegociabilă a României, invocând inclusiv folosirea dreptului de veto al României în cazul în care propunerea prezentată de către preşedintele Van Rompuy ar constitui finalul negocierilor”, a precizat Victor Ponta.

La Consiliul European, însă, preşedintele Băsescu va putea să ţină sau nu cont de poziţia Guvernului Ponta, au precizat surse oficiale.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în România. Avem trei lanțuri de magazine alimentare cu peste 1.000 de unități. Și Mega Image a trecut pragul
Premieră în România. Avem trei lanțuri de magazine alimentare cu peste 1.000 de unități. Și Mega Image a trecut pragul
Grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a ajuns la o rețea de peste 1.000 de magazine operate de fiecare dintre cele două companii pe care le controlează în......
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
Soarta Napolact, brandul românesc intrat în portofoliul olandezilor de la FrieslandCampina în 2004, ar putea fi tranșată ...
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. Peste 180.000 de oameni le-au încasat – analiză exclusivă
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. ...
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei brut în anul 2024, cu aproape 14% mai mult decât în anul ...
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: Anxietate crescută. Românii sunt în siguranță
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: ...
Război Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, a făcut primele declarații în legătură cu situația românilor ...