De ce nu există efigii pe bancnotele euro

Autorităţile americane au tipărit numeroase chipuri pe bancnotele verzi, precum preşedinţii Abraham Lincoln, Alexander Hamilton, Andrew Jackson, Ulysses S. Grant şi Benjamin Franklin. Şi statele cu monedă forte, ca yenul, lira sterlină sau francul elveţian, au optat pentru efigiile unor persoane celebre, oameni de ştiinţă, artişti sau oameni politici. Moneda europeană nu se găseşte însă în această situaţie. Pe euro au fost imprimate clădiri abstracte din diferite perioade: o faţadă clasică pe bancnota de 5 euro, având pe spate un pod din aceeaşi epocă, o faţadă romană pe cea de 10 euro, cu un pod roman pe revers şi tot aşa, cronologic, până la bancnota cu cea mai mare valoare, cea de 500 de euro, cu o construcţie şi un pod moderne.

O nouă serie lansată în 2013 este puţin mai umanizată, pe ea apărând într-un colţ figura zeiţei Europa. Imaginea este foarte mică, iar Europa este o figură din mitologie, care nu a existat. Întrebarea care se pune este de ce europenii au optat pentru astfel de abstracţii, în locul unor figuri umane.

Răspunsurile se află într-un document al Băncii Centrale Europene, în care se arată că decizia de a imprima monumente abstracte a fost luată în 1995 de către Consiliul Institutului Monetar European. Acesta a format un grup de lucru pentru bancnote şi a consultat un organ extern independent, ‘alcătuit din experţi în istorie, artă, psihologie, concepţie grafică şi concepţie de bancnote’. Experţii s-au pus de acord asupra unei stilizări a steagului european, cu faimoasele sale stele. Ei au propus apoi 18 teme, ‘însă multe aveau o conotaţie naţională sau păreau să promoveze interesul naţional al unor ţări’, explică Banca Centrală. În timp ce pe monedele şi bancnotele naţionale apar de obicei persoane adevărate şi locuri reale, s-a considerat că identitatea europeană este prea fragilă pentru a proceda în acelaşi fel, apreciază Gideon Rachman, unul din redactorii şefi de la Financial Times.

În cele din urmă a fost aleasă tema ‘Epoci şi stiluri arhitecturale din Europa’, care ar fi trebuit să reprezinte pe avers un stil arhitectural şi pe revers ‘portrete de bărbaţi şi femei obişnuite, luate din tablouri şi desene realizate de artişti europeni din diferite epoci’. Însă toate variantele cu portrete au fost eliminate în cursul procesului de selecţie deoarece ‘chiar şi o mică asemănare cu o persoană reală ar putea fi interpretată ca expresia unei preferinţe naţionale’. ‘Trebuia ca bancnotele euro să fie unanim acceptate în cadrul zonei euro şi chiar în afara ei. Pentru că ele urmau să circule dincolo de graniţe, în diverse spaţii culturale, era necesar să fie evitată orice prejudecată naţională sau de gen’, adaugă BCE.

Concluzia este că, dacă Europa nu a putut cădea de acord asupra unor figuri reprezentative, a fost pentru că s-a temut că alegerea ar putea naşte invidie. În timp ce federaţii ca Statele Unite sau Elveţia au o unitate naţională destul de puternică pentru a putea desemna mari figuri care să apară pe bancnote, Uniunea Europeană se teme de neînţelegeri şi alege jumătatea drumului. Ca în multe alte situaţii, vechiul continent rămâne blocat în stadiul de jumătăţi de soluţie, în lipsa unui real consens.

Pentru a depăşi această criză identitară, Rachman propune mica sa selecţie: Beethoven, Picasso, Shakespeare, Churchill, Carol cel Mare şi, deşi este mai puţin cunoscut, Jean Monnet, cel care se află la originea ideii europene. Pe reţeaua de socializare Reddit, utilizatorii propun propria lor listă, unii apreciind ca ‘ruşinos’ faptul că pe euro nu există figuri umane. Se lansează chiar ideea unor mari consultări naţionale pe această temă, ceea ce ar putea strânge europenii în jurul unor valori pozitive, scrie slate.fr.