Importurile a patru produse agroalimentare din Ucraina sunt interzise în România. În ce condiții mai pot intra, totuși, în țară

De ieri și până în data de 5 iunie, România nu mai poate importa din Ucraina grâu și meslin, porumb, semințe de rapiță sau de rapiță sălbatică, chiar sfărâmate, semințe de floarea-soarelui întregi sau sfărâmate. Aceste mărfuri pot doar tranzita țara. Excepție fac mărfurile ce fac obiectul unor contracte semnate înainte de 2 mai.
Alina Stanciu - mie, 03 mai 2023, 10:21
Importurile a patru produse agroalimentare din Ucraina sunt interzise în România. În ce condiții mai pot intra, totuși, în țară

Comisia Europeană a publicat aseară în Monitorul Oficial European Regulamentul de Punere în Aplicare al Comisiei de introducere a unor măsuri preventive privind anumite produse originare din Ucraina, regulament prin care se interzic, începând de ieri, importurile de grâu și meslin, porumb, semințe de rapiță sau de rapiță sălbatică, chiar sfărâmate, semințe de floarea-soarelui întregi sau  sfărâmate din Ucraina în România, Bulgaria, Polonia, Ungaria și Slovacia.

Există însă și o excepție.

Potrivit Regulamentului, este permis importul acestor mărfuri pe teritoriul celor cinci state în cazul în care se execută anumite contracte semnate înainte de 2 mai.

„Cu excepția executării contractelor semnate înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament, punerea în liberă circulație sau plasarea sub regim de antrepozit vamal, de zonă liberă sau de perfecționare activă a produselor enumerate în anexa la prezentul regulament, originare din Ucraina, este permisă numai în alte state membre decât Bulgaria, Polonia, România, Slovacia sau Ungaria”, se specifică în Regulament.

Practic, între 2 mai și 5 iunie,  grâul, porumbul, semințele de rapiță și de floarea-soarelui originare din Ucraina pot continua să fie puse în liberă circulație în toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepția celor cinci state membre din prima linie: Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia.

Produsele pot continua să circule sau să tranziteze aceste cinci state membre prin intermediul unui regim de tranzit vamal comun sau pot fi direcționate către o țară sau un teritoriu din afara UE.

„În timp ce răspund preocupărilor agricultorilor din statele membre învecinate cu Ucraina, măsurile susțin angajamentul ferm al UE de a sprijini Ucraina și de a menține capacitatea acesteia de a-și exporta cerealele, care sunt esențiale pentru a hrăni lumea și pentru a menține prețurile alimentelor la un nivel scăzut, în fața provocărilor uriașe reprezentate de agresiunea neprovocată a Rusiei”, a transmis Comisia.

„Este necesar să se asigure că grâul, porumbul, rapița și semințele de floarea-soarelui originare din Ucraina, toate în concurență pentru aceleași capacități de depozitare, sunt puse în liberă circulație sau plasate sub regim de antrepozitare vamală, de zonă liberă sau de perfecționare activă, numai în alte state membre decât Bulgaria, Polonia, România, Slovacia sau Ungaria”, se arată și în preambulul Regulamentului.

De asemenea, conform sursei citate, deși s-au înregistrat multe îmbunătățiri în ultimele luni, există în continuare blocaje logistice importante. Infrastructura a rămas insuficientă pentru a face față creșterii bruște a traficului, în special la frontierele dintre Ucraina și statele membre. Există, de asemenea, un risc ridicat ca spațiile de depozitare să ajungă rapid la capacitate maximă în statele membre afectate.

Ce va urma

Regulamentul se aplică până la 5 iunie 2023, dată când expiră perioada de  liberalizare temporară a tuturor importurile din Ucraina precum și măsurile de protecție comercială împotriva companiilor ucrainene.

Comisia este pregătită însă să reimpună măsuri preventive și după expirarea actualului Regulament privind măsurile de liberalizare temporară a comerțului în completarea concesiilor comerciale aplicabile produselor ucrainene, cât timp cât situația excepțională continuă.

În plus, Comisia va evalua suplimentar evoluția altor produse sensibile în cadrul procedurii accelerate de salvgardare.

Amintim că UE a liberalizat temporar toate importurile sale din Ucraina și a suspendat măsurile de protecție comercială împotriva companiilor ucrainene până la 5 iunie 2023. De asemenea, UE a pus în aplicare benzi de solidaritate pentru a se asigura că grânele ucrainene pot ajunge în țările care au cea mai mare nevoie de ele, deoarece războiul de agresiune al Rusiei a restricționat grav accesul Ucrainei la porturile sale din Marea Neagră.

Citește și

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că în scurt timp SUA și Iran vor intra în discuții directe. Casa Albă anunță că acestea vor începe sâmbătă
Trump spune că în scurt timp SUA și Iran vor intra în discuții directe. Casa Albă anunță că acestea vor începe sâmbătă
După încetarea focului convenită în conflictul din Iran, preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că vrea ca Washingtonul să poarte negocieri directe cu Teheranul în viitorul......
Consiliul Local al Sectorului 4 a decis câți angajați va avea maxim aparatul de specialitate al primarului
Consiliul Local al Sectorului 4 a decis câți angajați va avea maxim aparatul de specialitate al primarului
Aparatul de specialitate al primarului Sectorului 4 va avea maximum 580 de posturi, iar Direcţia Generală de Asistenţă ...
Iranul a atacat singura conductă prin care Arabia Saudită mai putea exporta petrolul, în ciuda armistițiului
Iranul a atacat singura conductă prin care Arabia Saudită mai putea exporta petrolul, în ciuda armistițiului
Iranul a atacat conducta saudită Est-Vest, care duce petrolul pentru încărcare pe vase în Marea Roșie, evitând Golful ...
Ilie Bolojan: Mnistrul Sănătăţii şi cel de Finanţe lucrează pentru a declanşa negocierile cu firma Pfizer, Vom cere și ajutorul Comisiei Europene
Ilie Bolojan: Mnistrul Sănătăţii şi cel de Finanţe lucrează pentru a declanşa negocierile cu firma Pfizer, Vom cere ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri că miniştrii Sănătăţii şi Finanţelor vor merge săptămâna viitoare în ...