De la poarta fermei pe raft. Cum se modifică prețurile în România vs celelalte state din UE

Luând ca exemplu merele, produs pentru care există date atât la nivel local cât și pentru mare parte dintre statele UE, Economica a calculat cu cât cresc prețurile, în medie, pe lanțul de aprovizionare, de la producător la magazin.
Alina Stanciu - J, 18 apr. 2024, 22:21
De la poarta fermei pe raft. Cum se modifică prețurile în România vs celelalte state din UE

Un kilogram de mere din producție locală costa în martie anul acesta pe rafturile magazinelor din România 0,89 de euro (89,04 euro/100 kilograme), cu 54% mai mult decât prețul cu care același produs a plecat de la fermier.

Pe traseul spre magazine, marfa trece însă și prin stațiile de sortare și ambalate care au adăugat la prețul fermierilor, în medie, 31%, adică 0,18 euro pe kilogram (18,07 euro la suta de kg).

Mai departe, retailerul a pus peste prețul cu care marfa a venit de la stația de ambalare încă 17%, adică 0,13 euro (13,44 de euro la 100 de kilograme).

Așadar, dacă defalcăm, reiese că pe lanțul de aprovizionare cea mai mare marjă se adaugă de către stațiile de ambalare.

Cum este în alte state

Dintre celelalte state europene pentru care Economica a identificat date comparabile, în România există cea mai mică diferență între prețul de la fermier și prețul de retail (de la raft).

În Ungaria, Spania și Franța, spre exemplu, prețurile se dublează pe lanțul de distribuție (plus 118% și respectiv 114%).

În Ungaria, prețul unui kilogram de mere ajunge pe raft cu 0,78 de euro, față de 0,35 de euro cât costă, în medie, la poarta fermei și 0,74 de euro la stația de ambalare, ceea ce înseamnă că, exact ca în cazul României, cel mai mare adaos este pus de ambalatori.

Cât despre prețurile din Spania, acestea ajung la 1,4 euro kilogramul (144,27 suta de kilograme) pentru consumatorul final, de la 0,65 de euro (65,93 de euro suta de kilograme) la poarta fermei și 1,03 euro (103,09 suta de kilograme) la stația de ambalare. Sortarea și ambalajul adaugă astfel la preț 56%, în timp ce comercianții își pun alți 39%.

Totodată, în Franța, kilogramul de mere pleacă de la 0,65 de euro (65,33 de euro suta de kg) , iese de la stația de sortare ambalare cu 98% mai scump (1,29 de euro) pentru a ajunge la raft cu încă 39% în plus (1,4 euro).

Prețurile aproape se dublează și în Germania și Polonia (plus 98% și respectiv 94%), cu mențiunea că centrele de depozitare ambalare adaugă, în medie, doar 10% în cazul Germaniei, 79% fiind adaosul pe care îl pun retailerii.

În Polonia, piața se comportă ca și în celelalte state membre analizate, cu un plus de la fermier la centrul de sortare de 78% și încă un porcent de 8,7% adăugat de retaileri.

Sursa: Comisia European[.

Menționăm că prețurile la care facem referire sunt medii și reflectă datele din martie 2024.

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Lucrări în forță pe tronsonul Bacău – Pașcani. Câți kilometri se mai deschid anul acesta
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Lucrări în forță pe tronsonul Bacău – Pașcani. Câți kilometri se mai deschid anul acesta
Anul acesta vor mai fi dați în trafic cel puțin 49 de kilometri din Autostrada Moldovei A7, de la Bacău la Mircesti, potrivit lui Cristian Pistol, director general al CNAIR....
Lupta artiştilor cu inteligenţa artificială – Etichete pentru a certifica originea umană a creaţiilor lor
Lupta artiştilor cu inteligenţa artificială – Etichete pentru a certifica originea umană a creaţiilor lor
În contextul proliferării conţinuturilor generate cu ajutorul inteligenţei artificiale (AI), artiştii şi creatorii ...
Criza migranţi UE – Ursula von der Leyen vrea un nou mecanism de „răspuns de urgenţă”, după evenimentele din enclava Ceuta
Criza migranţi UE – Ursula von der Leyen vrea un nou mecanism de „răspuns de urgenţă”, după evenimentele ...
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat miercuri că vrea un nou mecanism de "răspuns de urgenţă" ...
Leroy Merlin deschide primul magazin din Brăila. Investiție de 14 milioane de euro
Leroy Merlin deschide primul magazin din Brăila. Investiție de 14 milioane de euro
Retailerul de materiale de construcții, decorațiuni și produse pentru grădină, Leroy Merlin, deschide primul său magazin ...