Debitul Dunării, în creştere duminică,până la 2.400 mc/s, însă scade la 2.200 mc/s până la sfârşitul săptămânii

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere duminică, până la valoarea de 2.400 m3/s, staţionar pe parcursul zilei de luni, apoi în scădere, până la valoarea de 2.200 m3/s, situându-se sub media multianuală a lunii septembrie, respectiv 3.800 m3/s, arată prognoza Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), emisă pentru perioada 7 - 13 septembrie 2025.
AGERPRES - D, 07 sept. 2025, 11:07
Debitul Dunării, în creştere duminică,până la 2.400 mc/s, însă scade la 2.200 mc/s până la sfârşitul săptămânii

În aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în prima parte a intervalului în scădere la Gruia, în creştere pe sectorul Calafat – Giurgiu şi relativ staţionare pe sectorul Olteniţa – Tulcea, iar în partea a doua a intervalului vor fi în scădere pe sectorul Gruia – Giurgiu şi relativ staţionare pe sectorul Olteniţa – Tulcea.

Potrivit hidrologilor, în intervalul 7 septembrie, ora 07:00 – 8 septembrie, ora 07:00, debitul la intrarea în ţară, pe secţiunea Baziaş, va fi staţionar (2.400 m3/s), iar în aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere la Gruia şi pe sectorul Cernavodă – Isaccea, în creştere pe sectorul Calafat – Giurgiu şi staţionare pe sectorul Olteniţa – Călăraşi şi la Tulcea.

Pentru luna septembrie, debitul maxim al Dunării este estimat la 3.300 mc/s, mai mic faţă de valoarea medie multianuală de 3.800 mc/s, iar cel minim de 2.000 mc/s.

Pe râurile interioare, debitele medii zilnice vor fi relativ staţionare în perioada 7 – 13 septembrie. Pe toată durata intervalului de prognoză, sunt posibile creşteri de niveluri şi debite, pe unele râuri din zonele de deal şi munte, în special în partea a doua a intervalului, ca urmare a precipitaţiilor prognozate.

În intervalul 7 septembrie, ora 07:00 – 8 septembrie, ora 07:00, debitele râurilor vor fi de asemenea relativ staţionare. Sunt posibile creşteri de niveluri şi debite pe unele râuri mici din zonele de munte, din vestul tării, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, atenţionează INHGA.

Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se vor situa sub cotele de atenţie.

Pe parcursul lunii septembrie, regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunare, mai mari (50-80%) pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu şi Someşul Mare, pe cursurile superioare ale Jiului şi Bistriţei şi mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice Crasna, Barcău, Gilort, Rm.Sărat, Bârlad, pe afluenţii Oltului inferior, pe afluenţii Prutului şi pe râurile din Dobrogea.

Te-ar mai putea interesa și
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București temperatura va fi caldă duminică, iar de luni urmează o răcire accentuată
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București ...
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa,......
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare falsă către poliție
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare ...
Un model de inteligenţă artificială al companiei Anthropic a transmis o sesizare falsă referitoare la o crimă prin intermediul ...
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Societatea J.T. Grup Oil S.A. a informat vineri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, ...