Deca: Guvernul a adoptat ordonanţele de urgenţă care oferă garanţiile solicitate de către reprezentanţii cadrelor didactice

Guvernul a aprobat, luni, ordonanţele de urgenţă privind creşterea salariilor din Educaţie şi, respectiv, acordarea de prime pentru cariera didactică şi cariera profesională, solicitate de către reprezentanţii cadrelor didactice, a anunţat ministrul Educaţiei, Ligia Deca.
AGERPRES - lun, 12 iun. 2023, 14:02
Deca: Guvernul a adoptat ordonanţele de urgenţă care oferă garanţiile solicitate de către reprezentanţii cadrelor didactice

„Asistăm la o victorie a tuturor celor care au susţinut educaţia naţională în ultimele săptămâni, în ultimele luni, dar, aş spune eu, şi o dovadă că importanţa educaţiei în societate este recunoscută din ce în ce mai mult. Astăzi, Guvernul României a adoptat două ordonanţe de urgenţă care oferă garanţiile solicitate de către reprezentanţii cadrelor didactice pentru a avea încredere că rolul lor va fi recunoscut, atât prin Legea salarizării unitare, cât şi prin reformele ce survin în contextul adoptării de către Parlament a noilor legi ale Educaţiei”, a declarat Ligia Deca într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, scrie Agerpres.

Ea a precizat că prima ordonanţă de urgenţă aprobată de Guvern se referă la creşterile salariale, care, în medie, sunt „peste 25%”.

„Este de remarcat că prin mecanismul pe care ordonanţa îl pune în practică vorbim despre creşteri procentuale mai mari pentru debutanţi, pentru cei de care avem nevoie să rămână în sistem şi să fie motivaţi să se perfecţioneze şi să ducă mai departe generaţiile de elevi. O a doua chestiune importantă se referă la garanţiile conform cărora viitoarea Lege a salarizării va avea ca bază de plecare salariul debutantului sau asistentului universitar plecând de minimul salariului mediu brut pe economie”, a afirmat Deca.

Aceasta a oferit detalii şi cu privire la cea de-a doua ordonanţă de urgenţă aprobată de Executiv, referitoare la acordarea de prime pentru cariera didactică şi, respectiv, pentru cariera profesională.

„Ordonanţa de urgenţă privind acordarea de prime pentru cariera didactică pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, dar şi pentru acordarea primelor vizavi de cariera profesională pentru personalul nedidactic. Prima de carieră didactică înseamnă o primă de 1.500 lei net, din care aproximativ 30% sunt sumă forfetară, adică la dispoziţia cadrului didactic sau didactic auxiliar, restul banilor, 70%, în acest moment, putând fi folosiţi pentru cursuri de pregătire profesională, echipamente IT, cărţi de specialitate şi alte categorii de cheltuieli care sprijină calitatea în învăţământ”, a explicat Deca.

Ea a adăugat că prima se acordă într-o singură tranşă.

„Prima instanţiere este în luna octombrie a acestui an şi sumele vor putea fi utilizate în anul şcolar 2023-2024. Trebuie menţionat că suma va fi acordată anual, până în anul 2027, sursa fondurilor fiind fondurile europene. Prima de carieră profesională acordată personalului nedidactic, care este în valoare de 500 lei pe an, similar, acordată în fiecare an în luna octombrie, pentru că atunci, pe 5 octombrie, avem Ziua Educaţiei, până în anul 2027. Sumele pot fi folosite, în cazul personalului nedidactic, tot pentru cursuri de formare profesională sau alte cheltuieli necesare în activitatea profesională. Bugetul măsurii de susţinere în această ordonanţă de urgenţă, vizavi de prime, a fost stabilit la peste 2,1 miliarde de lei pe o perioadă de cinci ani. Bugetul anual este în jur de 400 de milioane de lei „, a mai precizat Deca.

Te-ar mai putea interesa și
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România este vulnerabilă, deoarece piața de artă are puțini experți, infrastructură este insuficientă pentru autentificare și investigații, iar cadrul legislativ deficitar, în timp ce......
Două noi centrale termoelectrice vor funcționa în această iarnă în România, la Constanța și Arad. Încep probele
Două noi centrale termoelectrice vor funcționa în această iarnă în România, la Constanța și Arad. Încep probele
Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă că CET Palas din Constanţa şi CET Hidrocarburi din Arad sunt racordate, începând ...
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
iPhone 17 a fost cel mai vândut smartphone din lume în trimestrul al doilea din 2026, cu 6% din vânzările globale, în ...
Bolojan: Menţinerea centralelor pe cărbune va determina pierderea a până la 100 de milioane de euro din PNRR
Bolojan: Menţinerea centralelor pe cărbune va determina pierderea a până la 100 de milioane de euro din PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că amânarea închiderii centralelor pe lignit de la Turceni şi Craiova ...