Deca: Se păstrează structura de module. Reorganizarea inspectoratelor şcolare se va realiza, cel mai probabil, anul viitor

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, luni, la Alba Iulia, că anul şcolar 2024-2025 va rămâne pe aceeaşi structură de module, iar reorganizarea inspectoratelor şcolare se va realiza cel mai probabil anul viitor.
AGERPRES - lun, 11 mart. 2024, 15:30
Deca: Se păstrează structura de module. Reorganizarea inspectoratelor şcolare se va realiza, cel mai probabil, anul viitor

Întrebată dacă, având în vedere rezultatele la simularea Evaluării naţionale, se are în vedere reintroducerea tezelor sau revenirea la semestre, Ligia Deca a afirmat că nu a fost observată o legătură între structura anului şcolar şi aceste rezultate, scrie Agerpres.

„Mai mult, a fost realizată o evaluare a percepţiei profesorilor, elevilor, părinţilor cu privire la structura anului şcolar, studiu care a arătat că există o percepţie pozitivă a alternării de perioade de efort academic cu perioade mai scurte de vacanţă. Aşadar, structura anului şcolar pentru anul viitor rămâne pe această structură de module”, a menţionat ministrul Educaţiei.

Ligia Deca a adăugat că nu a existat nici o discuţie cu privire la reintroducerea tezelor, precizând că simulările în acest an au fost organizate mai devreme, ca evaluări sumative, „tocmai în ideea de a putea utiliza rezultatele în recapitulări şi consolidări în vederea examenelor naţionale”.

În ceea ce priveşte restructurarea inspectoratelor şcolare, Deca a precizat că această reorganizare, conform legii învăţământului preuniversitar, vizează transformarea în direcţii judeţene pentru învăţământ preuniversitar, „cu un rol mai mare în sprijinul şcolilor şi concentrarea inspecţiei şi a evaluării într-o singură entitate la nivel judeţean, Biroul judeţean ARACIP”.

Deca a spus că această reorganizare se va realiza după un calendar actualizat, pentru că au fost o serie de modificări legislative în zona administrativă şi fiscal-bugetară. „De exemplu, ar trebui reorganizat în aşa fel încât să nu existe instituţie publică cu mai puţin de 50 de angajaţi şi, atunci, întreaga reflecţie pe arhitectura sistemului trebuie făcută luând în calcul toată legislatura aplicabilă. Suntem în discuţii la nivel guvernamental şi urmează ca această reorganizare să se facă cu un nou calendar, probabil ea intrând în vigoare anul viitor”, a declarat ministrul Educaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski „are sprijinul poporului ucrainean”, îi răspunde lui Trump ministrul ucrainean de externe
Zelenski „are sprijinul poporului ucrainean”, îi răspunde lui Trump ministrul ucrainean de externe
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski are sprijinul propriului său popor, care numai acesta poate decide de cine să fie condus, a reacţionat ministrul de externe ucrainean Andrii Sîbiga,......
Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei şi Carpaţii de Curbură, de luni dimineaţa
Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei şi Carpaţii de Curbură, de luni dimineaţa
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, ...
Premierul desemnat continuă consultările pentru formarea viitorului Guvern
Premierul desemnat continuă consultările pentru formarea viitorului Guvern
Premierul desemnat, Luca Niculescu, are programate luni noi consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru ...
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte să începi activitatea – avocați
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte ...
Este esențial să se verifice dacă un PFA a fost înființat corect și în concordanță cu activitățile care urmează ...