Decizia ANRE de a ridica, în premieră, licența unui furnizor de energie electrică, a fost blocată de instanță. Grenerg a obținut suspendarea executării deciziei
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/07/anre-cr-748x420.jpg)
Curtea de Apel București a decis astăzi suspendarea deciziei ANRE prin care instituția a ridiciat licența de furnizare a energiei electrice companiei Grenerg, potrivit deciziei de pe portalul instanțelor de judecată
În situația în care un furnizor nu mai poate continua contractul cu clienții săi, din orice motiv, inclusiv de ridicare a licenței, cum este cazul acum, el este transferat automat Furnizorului de Ultimă Instanță desemnat, unde poate primi în continuare energie în regim de uiltimă instanță până când va accesa o alta ofertă concurențială a altui furnizor.
Acum, FUI desemnat este E.On Energie România.
După decizia instanței de azi, transferul clienților Grenerg către E.On trebuie oprit, în condițiile în care decizia instanței este de a se suspenda executarea actului ANRE.
Decizia intră în vigoare la 19 iunie 2026 – deci peste două zile – și afectează un portofoliu de 22.564 de locuri de consum.
Măsura adoptată de ANRE reprezintă o premieră instituțională și vine după o perioadă îndelungată în care furnizorul a continuat să încalce obligațiile stabilite prin legislația primară, reglementările ANRE și condițiile asociate licenței de furnizare, a spus instituția.
GRENERG a acumulat în mai puțin de un an amenzi totale de 1.165.000 de lei pentru peste 100 de abateri documentate prin controale ANRE, și a continuat să comită fapte identice cu cele pentru care fusese deja sancționat la nivelul maxim permis de lege, arată reglementatorul.
Principalele abateri constatate au vizat schimbarea furnizorului fără acordul clienților finali, precum și încălcări repetate ale regulilor privind facturarea energiei electrice și relația contractuală cu consumatorii.
„Retragerea licenței este cea mai severă măsură pe care ANRE o poate dispune față de un furnizor și nu este o decizie pe care o tratăm cu ușurință. Dar atunci când abaterile se repetă, când sancțiunile nu produc corectarea comportamentului și când drepturile consumatorilor continuă să fie afectate, Autoritatea are obligația să intervină ferm. În acest caz, au fost constatate încălcări grave și repetate: clienți finali au fost transferați către acest furnizor fără acordul lor, iar regulile de facturare au fost încălcate în mod constant. După sancțiuni totale de 746.000 de lei aplicate în iunie 2025 și după noi controale care au dus la amenzi suplimentare de 405.000 de lei, a devenit evident că sancțiunea contravențională nu mai era suficientă.
ANRE susține concurența, dar concurența nu poate funcționa în afara regulilor. Dreptul clientului final de a-și alege liber furnizorul este un principiu fundamental al pieței de energie electrică. Când acest drept este afectat, intervenția reglementatorului trebuie să fie proporțională, dar fermă. Ne dorim ca această decizie să rămână o excepție. Dar toți furnizorii trebuie să înțeleagă că protecția consumatorilor și respectarea regulilor de piață nu sunt opționale”, a declarat atunci președintele ANRE, George Niculescu.