Decizia de a opri proiectul South Stream este definitivă, susţine ministrul rus al Energiei

Economica.net
04 12. 2014
south_stream_53945600

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat luni că Rusia nu poate continua proiectul South Stream, din cauza opoziţiei din partea Uniunii Europene.

„După părerea mea decizia este una definitivă. Astăzi studiem o altă rută pentru conducta noastră”, a spus Alexander Novak, precizând că este vorba de o conductă care va ajunge în Turcia, în conformitate cu acordurile convenite recent de preşedinţii Rusiei şi Turciei.

South Stream, ale cărui lucrări au fost lansate în decembrie 2012, ar fi urmat să lege pe un traseu de 3.600 kilometri Rusia de Bulgaria, pentru a se îndrepta apoi spre Europa Centrală, prin Serbia, Ungaria şi Slovenia. Gazoductul era prevăzut să aibă o capacitate de 63 de miliarde metri cubi pe an iar costurile proiectului erau estimate la 40 de miliarde de dolari.

Grupul rus Gazprom şi compania turcă Botas au semnat, luni, un memorandum de înţelegere pentru construirea unei conducte submarine cu o capacitate de 63 de miliarde de metri cubi pentru transportul de gaze naturale din Rusia spre Turcia. Rusia furnizează deja gaze naturale Turciei prin conducta Blue Stream şi, recent, autorităţile turce au cerut părţii ruse să majoreze, până la trei miliarde de metri cubi pe an, livrările de gaze via Blue Stream.

Proiectul conductei spre Turcia beneficiază de avantajul că punctul de plecare rămâne acelaşi – staţia de compresare Anapa din districtul Krasnodar, iar infrastructura construită deja poate fi ajustată la planul conductei spre Turcia fără pierderi pentru Gazprom şi producătorii de ţevi.