Decizia de aprobare a cererii de intrare în concordat preventiv depusă de Restart Energy a rămas definitivă

Conducerea Companiei Restar Energy One S.A. informează investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la faptul că decizia de aprobare a cererii de intrare în concordat preventiv a rămas definitivă la dată de 09.05.2025, în dosarul nr. 1684/30/2025, depusă la Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, încheierea nr. 372/2025.
Cristian Negrei - lun, 19 mai 2025, 19:22
Decizia de aprobare a cererii de intrare în concordat preventiv depusă de Restart Energy a rămas definitivă

În vederea executării procedurii de concordat compania va întreprinde următoarele măsuri: evaluarea elementelor de activ din patrimoniul Companiei și în termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii de concordat, reprezentanții companiei împreună cu administratorul concordatar (CITR) vor elabora planul de restructurare.

„Dispune că în termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii, administratorul concordatar să elaboreze sau, după caz, să asiste debitorul în elaborarea planului de restructurare. Dispune comunicarea încheierii de deschidere a procedurii de concordat, în vederea efectuării mențiunii, către registrul în care debitorul este înregistrat, conform alin. 5 al art. 23 din Legea nr. 85/2014. Dispune îndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 19 și urm. din Legea nr. 85/2014 de către administratorul concordatar. Ia act că de la dată deschiderii procedurii de concordat se suspendă de drept toate executările silite îndreptate împotriva debitorului sau acestea nu încep, indiferent de natură creanței, pe o perioada de 4 luni. Acordă termen la dată de 18.09.2025 ora 13:00 pentru verificarea stadiului procedurii. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, ce trebuie depus la Tribunalul Timiș. Pronunțată în ședința din 25.04.2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței”, se precizeaz[ ]n hot[r\rea instanței.

Restart Energy One, odată unul dintre furnizorii de energie electrică cu cele mai bune oferte, care mai nou este activă în specal în regenerabil, a anunțat piața în data de 14 aprilie că a depus cerere de intrare în procedura de concordat preventiv, o etapă premergătoare insolvenței. ​

„Restart Energy One SA se confruntă, în prezent, cu o stare temporară de dificultate financiară, determinată în principal de întârzieri în încasarea creanțelor, dificultăți în recepția lucrărilor cu instituții publice și o lipsă temporară de lichidități. Această situație afectează gestionarea fluxurilor de numerar și dorim să o adresăm prompt, pentru a nu influența capacitatea companiei de a-și respecta obligațiile fata de clienti, furnizori, finantatori si investitori in egala masura.

Pentru a depăși acest context dificil, compania a inițiat o cerere pentru procedura de concordat preventiv, alături de specialiști reputabili în domeniu şi în acest moment așteptăm decizia judecătorului sindic”, a declarat atunci compania.

Anunţul de atunci a venit la două săptămâni după ce Bursa de la Bucureşti a oprit de la tranzacţionare obligaţiunile companiei, în contextul unei operaţiuni desfăşurată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, folosire cu rea credinţă a bunurilor societăţii, în folos propriu şi spălare a banilor.

Foto: Armand Domuța, administratorul Restart Energy

Te-ar mai putea interesa și
Taxă pe profiturile excepţionale ale companiilor din energie – Comisia Europeană a informat statele UE că va analiza introducerea unei taxe regionale pentru protejarea populaţiei
Taxă pe profiturile excepţionale ale companiilor din energie – Comisia Europeană a informat statele UE că va analiza ...
Comisia Europeană va analiza posibilul impact al introducerii, la nivelul întregului bloc comunitar, a unei taxe pe profiturile excepţionale ale companiilor energetice, în contextul în care......
Super-polițistul burselor din Europa – Reformă crucială pentru UE
Super-polițistul burselor din Europa – Reformă crucială pentru UE
Miniştrii europeni de Finanţe, reuniţi la Luxemburg, au aprobat vineri înfiinţarea unui super jandarm bursier european, ...
Gigantul german Rheinmetall a cumpărat șantierul naval Damen din Mangalia, cu 138 de milioane de euro
Gigantul german Rheinmetall a cumpărat șantierul naval Damen din Mangalia, cu 138 de milioane de euro
CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, şi liderul pietei de restructurare si insolvență din România, ...
Comerţul mondial se pregăteşte de un nou record în 2026, după un 2025 cu o creştere istorică – UNCTAD
Comerţul mondial se pregăteşte de un nou record în 2026, după un 2025 cu o creştere istorică – UNCTAD
După un an record în 2025, valoarea fluxurilor comerciale globale este aşteptată să continue să crească în 2026, ...