Decizie CCR – Numirea membrilor CA din SRTv şi SRR este neconstituţională (surse)

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizările Alianţei pentru Unirea Românilor în legătură cu hotărârea Parlamentului privind numirea membrilor Consiliilor de Administraţie ale Societăţii Române de Televiziune (SRTv) şi Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR.
AGERPRES - mie, 29 apr. 2026, 14:30
Decizie CCR - Numirea membrilor CA din SRTv şi SRR este neconstituţională (surse)

AUR susţine în sesizările trimise instanţei constituţionale că nu ar fi fost respectată ponderea parlamentară pe care o are, scrie Agerpres.

„Sesizarea vizează încălcarea flagrantă a prevederilor Constituţiei României, în special ale art. 1 alin. (3) şi (5), precum şi nerespectarea dispoziţiilor imperative ale Legii 41/1994, care impun desemnarea membrilor Consiliilor de Administraţie ale SRTv şi SRR cu respectarea configuraţiei politice şi a ponderii grupurilor parlamentare din Parlament. În cadrul procedurii de desemnare au fost formulate propuneri pentru două funcţii de membri titulari şi două funcţii de membri supleanţi, proporţional cu ponderea parlamentară. Cu toate acestea, comisiile parlamentare de specialitate au ignorat o parte dintre aceste propuneri, iar plenul reunit al Parlamentului a validat componenţe ale Consiliilor de Administraţie care nu reflectă configuraţia politică reală a legislativului”, arăta AUR.

Potrivit sursei citate, „deşi configuraţia Parlamentului impune o reprezentare echilibrată, AUR a primit un singur loc în Consiliile de Administraţie ale SRTv şi SRR, în timp ce PNL, USR şi UDMR, formaţiuni politice cu o pondere parlamentară inferioară, au beneficiat de o reprezentare egală sau superioară în aceste structuri de conducere”.

„Această situaţie contravine atât dispoziţiilor legale, cât şi jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale”, atrăgea atenţia AUR.

În sesizare se mai arată că „Parlamentul a ignorat precedente clare stabilite de Curtea Constituţională, în special Decizia referitoare la Hotărârea Parlamentului 28/2012, prin care CCR a sancţionat o situaţie similară de încălcare a principiului reprezentativităţii politice în Consiliile de Administraţie ale serviciilor publice de radio şi televiziune”.

„Prin adoptarea Hotărârii 45/2025, Parlamentul a încălcat obligaţia constituţională de a respecta legea şi deciziile Curţii Constituţionale, afectând principiul statului de drept şi legalitatea funcţionării unor instituţii publice fundamentale. AUR solicită Curţii Constituţionale admiterea sesizării şi constatarea neconstituţionalităţii Hotărârii Parlamentului României 45/2025, în vederea restabilirii legalităţii, a respectării configuraţiei politice a Parlamentului şi a funcţionării corecte a serviciilor publice de radio şi televiziune”, menţiona sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost câștigul salarial mediu în septembrie şi unde au fost cele mai mari creşteri – date INS
Care a fost câștigul salarial mediu în septembrie şi unde au fost cele mai mari creşteri – date INS
Câştigul salarial mediu brut a fost, în septembrie 2026, de 9.532 lei, cu 35 lei (+0,4%) mai mare decât cel înregistrat în luna august 2026, iar câştigul salarial mediu net a fost de 5.717......
BNR are azi ultima ședință de politică monetară din 2026. Ce s-ar putea întâmpla cu dobânzile – analiști
BNR are azi ultima ședință de politică monetară din 2026. Ce s-ar putea întâmpla cu dobânzile – analiști
Banca Națională a României are astăzi, 12 noiembrie 2026, ultima ședință de politică monetară din acest an. La unison, ...
Inflaţia anuală a crescut până la 7% (IAPC) – Topul scumpirilor din ultimul an
Inflaţia anuală a crescut până la 7% (IAPC) – Topul scumpirilor din ultimul an
Indicele preţurilor de consum în luna octombrie 2026 comparativ cu luna septembrie 2026 a fost 100,82%. Rata anuală a ...
Nou parc eolian în România. A început construcția Urleasca 2, de 77 MW, în Brăila. Proiect al norvegienilor de la Scatec, gestionat de OX2
Nou parc eolian în România. A început construcția Urleasca 2, de 77 MW, în Brăila. Proiect al norvegienilor de la Scatec, ...
OX2, unul dintre principalii dezvoltatori europeni de energie regenerabilă, și Scatec, furnizaror global de soluții de ...