Decizie definitivă – Claas Regional Center Europe şi Claas Global Sales au încălcat Legea Concurenţei prin fixarea preţurilor de vânzare pentru produsele marca „Claas”. Consiliul Concurenţei a câştigat procesul

Companiile Claas Regional Center Europe şi Claas Global Sales au încălcat Legea Concurenţei prin fixarea preţurilor de vânzare pentru produsele marca "Claas", conform deciziei definitive pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), a anunţat, joi, Consiliul Concurenţei.
AGERPRES - mar, 15 iul. 2025, 15:32
Decizie definitivă - Claas Regional Center Europe şi Claas Global Sales au încălcat Legea Concurenţei prin fixarea preţurilor de vânzare pentru produsele marca

Cele două companii fac parte din lista de nouă companii sancţionate de Consiliul Concurenţei, în 2020, cu 126,9 milioane lei pentru coordonarea comportamentului comercial şi stabilirea preţurilor de vânzare, scrie Agerpres.

„În urma unei investigaţii, autoritatea de concurenţă a constatat că cele 9 companii au stabilit împreună preţurile de vânzare ale utilajelor şi maşinilor agricole „Claas” şi, respectiv, „Amazone”, astfel încât să elimine concurenţa dintre ele în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene derulate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală”, se arată într-un comunicat.

Companiile sancţionate sunt: Claas Global Sales GmbH (65,6 milioane de lei), Amazone – Werke H. Dreyer GmbH&Co.KG (28,7 milioane de lei), Claas Regional Center South East Europe SRL (20,5 milioane de lei), Serv Class SRL (4,2 milioane de lei), Agrocomert Holding S.A. (2,7 milioane de lei), ProInvest SRL (2,7 milioane de lei), ProAgroService SRL (1,3 milioane de lei), Ursa Mare Comprod SRL (850.699 de lei) şi Tehnoland SRL (314.046 de lei).

„Claas Regional Center Europe şi Claas Global Sales au contestat decizia de sancţionare, dar atât prima instanţă (Curtea de Apel Bucureşti), cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins acţiunea ca fiind neîntemeiată. În cazurile Amazonen, Serv Class, ProInvest instanţa a dat câştig de cauză, definitiv, autorităţii de concurenţă. Companiile Agrocomert şi Ursa Mare ComProd au recunoscut participarea la practica anticoncurenţială şi au beneficiat de reduceri ale amenzilor şi, ca urmare, nu au contestat sancţiunea. Tehnoland nu a contestat sancţiunea primită. În ceea ce priveşte compania Proagroservice, Curtea de Apel Bucureşti a confirmat fapta anticoncurenţială şi vinovăţia companiei, dar a redus amenda. Consiliul Concurenţei a formulat recurs care este pe rolul ICCJ”, notează autoritatea pentru concurenţă.

Te-ar mai putea interesa și
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) pentru sprijinirea și finanțarea IMM-urile, prin mecanismul de garantare a......
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Zece persoane aflate în evidența serviciilor de probațiune se află între absolvenții celei mai recente serii de cursuri ...