Decizie inedită: Băsescu l-a decorat cu ordinul „Steaua României” pe şeful OMV

Economica.net
31 01. 2013
traian_basescu_37080400

Astfel, Christoph Leitl, preşedintele Camerei Federale a Economiei de la Viena şi preşedinte onorific al Asociaţiei Europene a Camerelor Economice, a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor, iar preşedintele Consiliului de Administraţie al OMV, Gerhard Roiss şi Wolfgang Ruttenstorfer, preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Vienna Insurance Group şi fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al OMV, au primit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Ofiţer.

De asemenea, fostului ambasador al Austriei la Bucureşti, Martin Eichtinger, în director general pentru afaceri culturale şi diplomaţie publică în Ministerul Federal al Afacerilor Europene şi Internaţionale, preşedintele Băsescu i-a acordat Ordinul Naţional „Pentru Merit” – în grad de Comandor.

A fost decorat cu Ordinul „Meritul Industrial şi Comercial” – în grad de Mare şi Günter Geyer, director general al Wiener Städtische, preşedinte onorific al Vienna Insurance Group.

Preşedintele Băsescu l-a decorat cu Ordinul „Meritul Industrial şi Comercial” – în grad de Comandor şi pe inginerul Albrecht Hornbach, preşedinte al Consiliului de Administraţie al holdingului Hornbach AG şi consul onorific al României la Neustadt an der Weinstraße.

Decoraţia i-a fost conferită „în semn de înaltă apreciere pentru implicarea sa determinantă şi de durată în impulsionarea economiei româneşti, pentru eforturile depuse în vederea atragerii de investiţii germane în România, precum şi pentru intensificarea relaţiilor economice, politice şi culturale dintre ţara noastră şi Republica Federală Germania”.

Decorările au fost făcute la iniţiativa preşedintelui Traian Băsescu.