Decizie la nivelul UE în fața crizei energetice: Piața certificatelor de carbon se relaxează

Țările Uniunii Europene au convenit miercuri să păstreze mai multe certificate CO2 excedentare în sistemul de comercializare a certificatelor de emisii al blocului comunitar (ETS), pentru a încerca să evite creșterile bruște ale prețurilor carbonului, potrivit unor diplomați europeni și unui document consultat de Reuters.
Mihai Nicuţ - J, 24 sept. 2026, 21:17
Decizie la nivelul UE în fața crizei energetice: Piața certificatelor de carbon se relaxează

Planul, propus pentru prima dată de Comisia Europeană în aprilie, face parte din răspunsul UE la creșterea prețurilor combustibililor declanșată de conflictul cu Iranul, care a determinat guvernele să caute cu rapiditate modalități de reducere a facturilor la energie.

ETS este principala politică a blocului comunitar în materie de combatere a schimbărilor climatice și nu reprezintă cauza principală a creșterii prețurilor energiei în Europa — însă modificările convenite miercuri răspund solicitărilor unor guverne, inclusiv cele ale Poloniei și Italiei, de a limita contribuția ETS la costurile energiei electrice, arată Reuters.

Ambasadorii țărilor UE au convenit, în cadrul unei reuniuni cu ușile închise, să oprească retragerea de pe piață a certificatelor CO2 excedentare, practică aplicată în prezent, au declarat pentru Reuters doi diplomați europeni.

În schimb, certificatele CO2 excedentare ar urma să fie păstrate într-o „rezervă de stabilitate a pieței”, ca tampon de ofertă, care ar putea fi eliberat pe piața ETS pentru a contracara creșterile bruște ale prețurilor.

ETS obligă marii poluatori, precum centralele electrice și fabricile din Europa, să cumpere certificate pentru a-și acoperi emisiile de CO2 și permite tranzacționarea certificatelor de carbon excedentare pe o piață unde prețul acestora fluctuează zilnic. În România, în sectorul energiei, cele mai afectate sunt centralele pe cărbune care încă mai funcționează, care trebuie să cumpere cam un certificat de carbon pentru fiecare MWh produs.

În prezent, dacă în rezerva de stabilitate a pieței (MSR) se află mai mult de 400 de milioane de certificate CO2, surplusul este eliminat. MSR este concepută pentru a introduce 75 de milioane de certificate suplimentare în ETS dacă prețul carbonului în UE se dublează sau crește de peste două ori.

Țările au convenit că niciun certificat CO2 excedentar nu va fi anulat până în 2030, potrivit unui proiect al acordului consultat de Reuters.

Începând din 2031, dacă în MSR se află mai mult de 800 de milioane de certificate, surplusul va fi anulat. Acest prag va scădea apoi în fiecare an.

Țările UE vor negocia acum normele finale cu Parlamentul European, înainte ca acestea să intre în vigoare.

În medie, ETS contribuie cu 11% la facturile de energie electrică ale industriilor din UE, deși procentul este mult mai mare în țările cu un mix energetic dominat de combustibili fosili, precum Polonia. Acesta este mai mic în țările care dispun de cantități mari de energie nucleară și energie regenerabilă cu emisii reduse de carbon, precum Suedia.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Ce progrese au mai făcut turcii de la Makyol pe tronsoanele 3 și 4
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Ce progrese au mai făcut turcii de la Makyol pe tronsoanele 3 și 4
Constructorul turc Makyol a trecut de pragul de 50% și la lucrările de pe tronsonul 3 din Autostrada A13 Sibiu - Făgăraș, potrivit datelor oficiale transmise joi de Cristian Pistol, directorul......
VIDEO Centura Comarnic e gata. Cum se circulă pe noul drum din Prahova. Anunțul unui oficial de la Transporturi
VIDEO Centura Comarnic e gata. Cum se circulă pe noul drum din Prahova. Anunțul unui oficial de la Transporturi
Lucrările la Centura Comarnic sunt practic finalizate și se fac ultimele pregătiri pentru darea în trafic, anunță joi ...
MOL a finalizat lucrările de reparații la rafinăria sa din Ungaria, afectată de un incendiu produs în toamna lui 2025
MOL a finalizat lucrările de reparații la rafinăria sa din Ungaria, afectată de un incendiu produs în toamna lui 2025
Grupul maghiar MOL anunță că a finalizat lucrările de construcție la unitatea AV3 a Rafinăriei Dunărea, care a fost ...
UE impune sancțiuni împotriva jurnalistei Xenia Fedorova, fosta șefă a postului de știri RT în Franța, pentru propagandă în favoarea Moscoveri
UE impune sancțiuni împotriva jurnalistei Xenia Fedorova, fosta șefă a postului de știri RT în Franța, pentru propagandă ...
Uniunea Europeană a decis să impună sancţiuni împotriva editorialistei ruse Xenia Fedorova, deja vizată de un ordin ...