Peste jumătate de milion de decizii de recalculare a pensiilor, distribuite de către Poşta Română în prima zi

Peste jumătate de milion de decizii de recalculare a pensiilor au fost înmânate beneficiarilor de către Poşta Română, vineri, în prima zi de distribuire, informează compania printr-un comunicat.
AGERPRES - S, 17 aug. 2024, 11:28
Peste jumătate de milion de decizii de recalculare a pensiilor, distribuite de către Poşta Română în prima zi

„Cei peste 10.000 de poştaşi aflaţi vineri pe teren au reuşit să înmâneze beneficiarilor din toate judeţele ţării un număr record de plicuri: peste 500.000 de decizii de recalculare a pensiilor.
Compania Naţională ,,Poşta Română” le mulţumeşte pentru profesionalism şi implicare tuturor angajaţilor angrenaţi în această acţiune amplă care au distribuit încă de la primele ore deciziile de recalculare către beneficiari. Asigurăm toţi pensionarii că vor primi documentele mult aşteptate până la termenul prevăzut, respectiv 30 august 2024″, se menţionează în comunicat.

Poşta Română reaminteşte că, în cazul în care titularul deciziei nu este la domiciliu în momentul vizitei factorului poştal, documentul poate fi înmânat unui membru al familiei sau unei rude. Dacă nici aceştia nu sunt acasă, beneficiarul poate ridica ulterior documentul personal de la oficiul poştal la care este arondat.

„Poşta Română continuă să fie cea mai solidă companie de curierat din ţară, iar tehnologia adusă în ultimii ani ne permite să oferim servicii cu o eficienţă remarcabilă”, subliniază reprezentanţii companiei.

Te-ar mai putea interesa și
Volodimir Zelenski cere Uniunii Europene 70 de miliarde de euro pentru susținerea militară a Ucrainei în 2027
Volodimir Zelenski cere Uniunii Europene 70 de miliarde de euro pentru susținerea militară a Ucrainei în 2027
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri 70 de miliarde de euro în plus aliaţilor săi europeni, la summitul şefilor de stat şi de guverne de la Bruxelles, relatează AFP,......
Două petroliere au fost lovite în Golful Persic, în largul coastelor Arabiei Saudite
Două petroliere au fost lovite în Golful Persic, în largul coastelor Arabiei Saudite
Agenţia de Securitate Maritimă Britanică UKMTO a informat sâmbătă că două petroliere au fost lovite vineri în largul ...
Nicușor Dan: România își dorește ca o eventuală aplicare a mecanismului ETS2 să fie cât mai îndepărtată. Dacă nu se ajunge la un acord în privința bugetului UE, vor exista niște măsuri tranzitorii
Nicușor Dan: România își dorește ca o eventuală aplicare a mecanismului ETS2 să fie cât mai îndepărtată. Dacă ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de ...
CNPP: România avea 4.674.614 pensionari la finele lunii septembrie. Pensia medie a fost de 2.785 de lei
CNPP: România avea 4.674.614 pensionari la finele lunii septembrie. Pensia medie a fost de 2.785 de lei
Un număr de 4.674.614 pensionari erau înregistraţi la finele lunii septembrie 2026 în România, cu 2.725 mai puţini ...