„Declaraţie de război” la adresa Israelului – Iran afirmă că a dezvoltat o dronă „sinucigaşă” proiectată să lovească Tel Aviv şi Haifa

12 09. 2022
tel aviv

Drona Arash-2 este o nouă versiune a dronei Arash-1, prezentată în 2019 şi care are o capacitate de zbor de 2000 de kilometri, scrie Agerpres.

Generalul iranian, care a făcut aceste declaraţii într-o emisiune televizată, nu a dezvăluit caracteristicile noii drone.

Acesta a mai ameninţat în trecut în mod repetat Israelul, cel mai recent în iunie.

„Vom distruge Tel Avivul şi Haifa dacă inamicul comite greşeli, la ordinul liderului suprem al revoluţiei (Ali Khamenei)”, a spus atunci Heidari într-un discurs.

În ultimii ani, Iranul şi-a dezvoltat mult capacitatea de producere a dronelor. În acest an, Teheranul a prezentat noi drone cu o capacitate de zbor de 3000 de kilometri la o altitudine de 8000 de metri, cum este drona Kaman-22.

Joia trecută, SUA au impus sancţiuni unei societăţi iraniene pe care o acuză de coordonarea zborurilor militare pentru transportarea de drone iraniene în Rusia, precum şi împotriva a trei companii despre care susţin că ar fi implicate în producţia de drone iraniene.