Declaraţie-şoc a NATO: „Atacuri preventive” împotriva Rusiei. Ce au răspuns autoritățile de la Moscova

NATO ar putea lua în considerare posibile "lovituri preventive" împotriva Rusiei, ca urmare a "războiului hibrid" dus de aceasta, a declarat într-un interviu pentru Financial Times preşedintele Comitetului Militar al NATO, amiralul italian Giuseppe Cavo Dragone, declaraţie catalogată de Moscova drept una "extrem de iresponsabilă" şi o încercare de subminare a eforturilor menite să încheie conflictul din Ucraina, consemnează luni agenţiile Reuters şi ANSA.
AGERPRES - lun, 01 dec. 2025, 16:27
Declaraţie-şoc a NATO:

Astfel de lovituri preventive ar putea fi considerate de NATO ca „acţiuni defensive”, a susţinut oficialul NATO, conform căruia această alianţă ar putea adopta o abordare mai agresivă faţă de „războiul hibrid” al Rusiei, scrie Agerpres.

„Studiem totul”, a indicat acesta, referindu-se la atacurile cibernetice şi actele de sabotaj atribuite Rusiei, precum şi la intrările unor drone şi avioane militare ruseşti în spaţiul aerian al NATO.

„Pe frontul IT suntem reactivi, într-un anumit sens. A fi mai agresivi sau proactivi, mai degrabă decât reactivi, este un lucru la care ne gândim”, a continuat amiralul Giuseppe Cavo Dragone.

Potrivit acestuia, „loviturile preventive ar putea fi luate în considerare ca acţiune defensivă”, subliniind însă că o astfel de abordare „se îndepărtează mai mult de modul nostru normal de gândire”.

Rusia vede aceste afirmaţii ca pe „un pas extrem de iresponsabil, care indică voinţa alianţei de a merge în continuare în direcţia escaladării”, a reacţionat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

„Vedem în ele o încercare deliberată de subminare a eforturilor de soluţionare a crizei ucrainene. Persoanele care fac asemenea declaraţii ar trebui să fie conştiente de riscurile şi de posibilele consecinţe, inclusiv pentru membrii alianţei înşişi”, a atenţionat reprezentanta MAE rus

Te-ar mai putea interesa și
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ETS 2
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de anul trecut amânarea punerii în practică a sistemului european de......
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a ...
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Parcul fotovoltaic Iratoșu din județul Arad, de 58 MWp, a primit finanțare de la Raifffesen Bank International, potrivit ...