DEER a investit peste 20 de milioane de lei în modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice din județul Buzău

Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) – Sucursala Buzău a finalizat lucrarea de investiții „Modernizare PTz-uri, înlocuire transformatoare de putere din gestiunea Sucursalei Buzău”, un proiect important pentru creșterea siguranței și eficienței rețelei de distribuție a energiei electrice din județul Buzău, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - lun, 27 apr. 2026, 17:33
DEER a investit peste 20 de milioane de lei în modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice din județul Buzău

Investiția, în valoare de 20,2 milioane de lei, realizată din surse proprii, a vizat modernizarea rețelelor electrice de medie și joasă tensiune, prin lucrări esențiale pentru creșterea performanței infrastructurii și îmbunătățirea serviciului oferit utilizatorilor.

Printre principalele lucrări executate se numără:

• înlocuirea celulelor de medie tensiune existente cu celule monitorizate noi;
• înlocuirea transformatoarelor 6/0,4 kV și 20/0,4 kV, cu puteri între 160–630
kVA, cu transformatoare noi, cu pierderi reduse;
• înlocuirea coloanelor de joasă tensiune cu coloane noi proiectate;
• montarea unor tablouri de distribuție noi;
• înlocuirea contoarelor existente cu contoare noi, compatibile cu sistemul de
telecitire;
• integrarea noilor echipamente în sistemul SCADA.

Prin această investiție, utilizatorii din localitățile Buzău, Nehoiu, Râmnicu Sărat și Berca – comunități care însumează peste 150.000 de locuitori – beneficiază de un serviciu de distribuție mai sigur, mai eficient și adaptat cerințelor actuale de consum și dezvoltare.

Prin execuția acestei lucrări sunt îndeplinite obiective importante pentru funcționarea optimă a rețelei:
• reducerea numărului și duratei întreruperilor accidentale în alimentarea cu energie electrică;
• creșterea eficienței operaționale, prin reducerea consumului propriu tehnologic;
• asigurarea parametrilor optimi de funcționare ai rețelelor, conform cerințelor prevăzute de Standardul de performanță pentru serviciul de distribuție a energiei electrice;
• creșterea capacității rețelei de a răspunde cerințelor actuale și viitoare de consum, precum și noilor racordări.

Această investiție face parte din strategia amplă a Distribuție Energie Electrică Romania privind modernizarea, digitalizarea și dezvoltarea sustenabilă a infrastructurii energetice, cu accent pe creșterea rezilienței rețelelor, integrarea soluțiilor smart grid, îmbunătățirea calității serviciilor de distribuție și asigurarea unui sistem energetic sigur, eficient și sustenabil, se menționează în comunicatul transmis de companie.

Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), parte a Grupului Electrica, este cel mai important operator național de distribuție a energiei electrice, care acoperă 18 județe, reprezentând 40,7% din teritoriul României (97.196 kmp). Cu o tradiție de peste 120 de ani, DEER oferă servicii pentru 4 milioane de utilizatori, prin intermediul unei rețele de distribuție a energiei electrice de peste 200.000 km.

Te-ar mai putea interesa și
Forţa capitalului privat românesc a cucerit multinaţionale: fraţii Pavăl şi Dan Ostahie au cele mai puternice firme private integral autohtone – analiză
Forţa capitalului privat românesc a cucerit multinaţionale: fraţii Pavăl şi Dan Ostahie au cele mai puternice firme ...
Fraţii Pavăl, Dan Constantin Ostahie, Anca şi Alexandru Vlad, familia Umbrărescu deţin cele mai puternice companii private integral româneşti, arată analiza realizată de Economica.net care......
Impactul SAFE asupra creșterii economice a României în scenariul BNR: între 0,7% și 2,6%, în funcție de implementare și de implicarea firmelor autohtone în proiecte.
Impactul SAFE asupra creșterii economice a României în scenariul BNR: între 0,7% și 2,6%, în funcție de implementare ...
Împactul SAFE asupra creșterii economice a României în perioada 2026-2030 poate fi cuprins între 0,7% și 2,6% dacă ...
Interagroaliment, principala companie a Grup Șerban Holding, a acumulat datorii de peste 83,3 milioane de euro. Compania este în insolvență
Interagroaliment, principala companie a Grup Șerban Holding, a acumulat datorii de peste 83,3 milioane de euro. Compania ...
Interagroaliment, cea mai mare entitate operațională a grupului Grup Serban Holding, aflată în insolvență, a acumulat ...
Războiul din Orientul Mijlociu a scumpit ambalajele din plastic cu până la 70%. Cristi Nechita-Rotta: Astfel de creșteri nu pot fi absorbite decât într-o proporție foarte mică de către furnizor
Războiul din Orientul Mijlociu a scumpit ambalajele din plastic cu până la 70%. Cristi Nechita-Rotta: Astfel de creșteri ...
Scumpirea petrolului din cauza războiului din Orientul Mijlociu a dus la o majorare în lanț a costurilor cu ambalajele. ...