Defecţiuni la metroul bucureştean – cronologie (2008-2016)

Economica.net
14 06. 2016
metrou_03252600

12 aprilie 2016 – Echipe de pompieri au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit într-un tunel de la metrou la staţia Piaţa Romană, focul fiind stins cu rapiditate şi nefiind nevoie să se recurgă la evacuarea călătorilor. Au fost trimise la faţa locului şase autospeciale de stingere, şase ambulanţe SMURD şi două maşini de descarcerare. În urma intervenţiilor, echipajele ISU au constatat că focul a izbucnit la un tablou electric de la nivelul peronului. Nicio garnitură de metrou nu a fost oprită în tunel sau în staţie.

29 martie 2016 – Circulaţia metroului a fost întreruptă, timp de aproximativ 15 minute, după ce un tren s-a defectat în staţia Unirii 2, pe magistrala Pipera – Berceni, unde pasagerii au fost debarcaţi. Defecţiunea a apărut la computerul de bord al trenului, după debarcarea călătorilor garnitura fiind transportată la depoul Berceni.

28 martie 2016 – Un tren a rămas blocat între staţiile Piaţa Muncii şi Dristor 2, iar luminile s-au stins în vagoane. Traficul a fost oprit timp de 10 minute, iar sute de pasageri au rămas blocaţi. Călătorii au fost nevoiţi să stea aproximativ 20 de minute între staţii.

2 aprilie 2015 – Circulaţia garniturilor de metrou pe Magistrala 2 (Berceni – Pipera) s-a desfăşurat cu dificultate, timp de aproximativ o oră, din cauza unui scurt circuit apărut la un izolator de linie între staţiile Piaţa Romană şi Piaţa Victoriei. A fost vorba de o degajare de fum. Linia afectată a fost scoasă de sub tensiune, iar echipele de intervenţie au remediat problema, timp în care circulaţia trenurilor s-a realizat pe un singur sens între cele două staţii.

14 decembrie 2015 – O defecţiune a avut loc la un tren de metrou de pe magistrala 2 Berceni-Pipera. A fost nevoie de 10 minute ca trenul să se pună în funcţiune şi să se reia circulaţia.

14 ianuarie 2015 – O defecţiune produsă în subteran a stârnit un incendiu între staţiile Unirii şi Tineretului. Călătorii au fost evacuaţi şi circulaţia a fost oprită. O conductă de apă s-a fisurat şi a afectat izolatorii, iar electricitatea a fost întreruptă. S-a degajat şi abur şi fum la nivelul peronului. Călătorii au coborât din metrou.

22 iulie 2014 – Circulaţia trenurilor de metrou pe magistrala Pipera -IMGB a fost îngreunată din cauza defectării unui tren în staţia Piaţa Romană. Călătorii au fost debarcaţi, iar trenul defect a fost cuplat şi tras până la depou. Din această cauză s-au acumulat întârzieri în circulaţia garniturilor de metrou.

17 iulie 2014 – Circulaţia metroului bucureştean a fost îngreunată, din cauza unei avarii la o şină, pe firul doi de mers, dinspre Piaţa Romană spre Piaţa Universităţii. Până la remedierea problemei, trenurile au circulat în ‘sistem pendulă’, respectiv pe aceeaşi linie, alternativ, iar călătorii au fost anunţaţi la difuzoare cu privire la întârzieri.

2 noiembrie 2012 – Traficul trenurilor pe magistrala IMGB -PIPERA a fost oprit o oră şi jumătate din cauza unei căderi de tensiune. Oamenii au aşteptat zeci de minute pe peroane, până când a fost anunţată defecţiunea.

26 martie 2008 – O garnitură de metrou a fost retrasă, din circulaţie, din cauza unei defecţiuni la sistemul de frânare. Frânele unui vagon s-au blocat, în apropiere de staţia Semănătoarea – Grozăveşti, degajând un fum gros, dar fără să aibă loc un incendiu. Pasagerii au fost evacuaţi, în următoarea staţie, fără să fie înregistrate victime.